Reacţia FRF după scandările xenofobe împotriva Ungariei de la meciul Malta - România: „Ne delimităm“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Româna de Fotbal a ieşit cu un punct de vedere în privinţa incidentelor din timpul meciului câştigat de România în Malta, sccor 4-0, din preliminariile Euro 2020

Pe stadionul din Ta'Qali, tricolorii au fost susţinuţi de peste 1.000 de români. Printre ei s-au aflat şi nişte huligani, care din minutul 1 până la fluierul final al întâlnirii, au scandat, sistematic, împotriva Ungariei! În anumite momente, scandările au fost atât de puternice, încât comentatorii Pro TV, post care a transmis meciul, au fost nevoiţi să vorbească mai tare pentru a mai acoperi înjurăturile care s-au auzit destul de clar.

 „FRF se delimitează de suporterii care au folosit scandări xenofobe la meciul cu Malta


Federaţia Română de Fotbal se delimitează de acţiunile grupului de spectatori care a luat loc în sectorul suporterilor români la meciul din Malta de luni seară şi a folosit scandări xenofobe pe parcursul jocului.

FRF nu tolerează un astfel de comportament care contravine regulamentelor în vigoare ale tuturor competiţiilor sportive şi care nu face cinste niciunui susţinător al naţionalei României.

Prin astfel de acţiuni, cei responsabili îi pot priva pe toţi suporterii români de şansa de a încuraja echipa naţională de pe stadion, informează site-ul FRF.

Federaţia Română de Fotbal le mulţumeşte tuturor fanilor care au fost prezenţi atât în Norvegia, cât şi Malta, şi au ales să susţină într-un mod civilizat echipa naţională a României!", anunţă frf.ro.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare