Reacţia adversarei lui Petrolul din Europa League: „I-am căutat pe YouTube. Nu ştiam cine sunt!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul - Vikingur / Petrolul Ploieşti întâlneşte joi Vikingur într-un meci contând în turul doi preliminar Europa League. Partida tur se va disputa pe stadionul „Ilie Oană“, începând cu ora 20.00.

Ajunsă cu două zile înaintea primei manşe a confruntării cu Petrolul, delegaţia lui Vikingur a avut drept scop acomodarea cu ţara în care vor înfrunta gruparea din Ploieşti în cupele europene. Cu acest prilej, atacantul formaţiei oaspete, Finnur Justinussen a făcut deliciul tuturor printr-o declaraţie sinceră. „Nu ştiu mai nimic despre Petrolul. I-am urmărit în nişte clipuri pe YouTube, asta e tot. Am cputat numele echipei acolo, asta am făcut“, a declarat fotbalistul pentru DolceSport.

Meciul Petrolul - Vikingur se aşteaptă să se dispute în prezenţa a cel puţin 12.000 de spectatori, iar „lupii galbeni“ vor juca fără stimulentul unei prime de calificare.
Tot joi se va disputa meciul dintre Astra Giurgiu şi Omonia Nicosia, în cadrul aceleiaşi faze a competiţiei, care se joacă pe Arena Naţională, începând cu ora 21.30.


Ştiri pe aceeaşi temă:

Astra - Omonia. Aşteptările antrenorului Daniel Isăilă, punctele tari şi slabe ale echipei din Giurgiu

Insinuări „acide“ din tabăra echipei Pandurii Tg. Jiu spre Petrolul Ploieşti

Petrolul şi Astra se luptă pentru calificare şi pentru coeficientul UEFA al României

Fanii Petrolului salută îndepărtarea „Prinţului“ Adrian Cristea de la echipă

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Doliu în muzica românească. Basistul trupei Holograf, Iulian Mugurel Vrabete, a murit înainte cu câteva zile de concertul „Am rămas doar noi”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Zodiile care încep luna aprilie cu dreptul. Au noroc cu carul și dorințele li se împlinesc una câte una
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Doi „dependenți de sex în serie”! Cine era „cel mai pervers în dormitor” - Andrew sau Epstein? Practicile sexuale ale unuia puteau fi fatale
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată