Răzvan Marin, ce lovitură: Marele Milan negociază transferul său pentru o sumă colosală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un sezon în care s-a luptat pentru evitarea retrogradării cu Cagliari, internaţionalul român de 25 de ani poate ajunge la o echipă de grupele Ligii Campionilor.

Sunt şanse mari ca AC Milan să abordeze noul sezon, cu doi români în lot! Pentru că vicecampioana Italiei a pus ochii pe Răzvan Marin şi, dacă afacerea se va realiza, acesta va deveni coleg de echipă cu Ciprian Tătăruşanu (35 de ani).

Potrivit presei din Italia, oficialii clubului AC Milan s-au întâlnit, miercuri, cu omologii lor de la Cagliari şi părţile sunt aproape de a ajunge la un acord. Preţul tranzacţiei? 15 milioane de euro. Adică, exact cât e cota lui Răzvan Marin pe site-ul transfermarkt.com. Mutarea, dacă s-ar realiza, ar fi profitabilă pentru Cagliari, care a achitat 12,5 milioane de euro în schimbul lui Răzvan Marin, atunci când l-a transferat de la Ajax. 

39 de meciuri, trei goluri şi şase pase decisive a adunat Răzvan Marn la Cagliari, în toate competiţiile.  
Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta