Răzvan Marin: Aceste două rezultate ne dau încredere pentru viitor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
R[zvan Marin / FOTO Twitter

Mijlocaşul Răzvan Marin a declarat, marţi, că victoriile obţinute de echipa naţională în partidele amicale cu Israel, în deplasare, scor 2-1, şi cu Suedia, acasă, 1-0, le dau încredere jucătorilor români pentru o calificare la Euro-2020.

„Aceste două rezultate ne dau încredere pe viitor. E departe europeanul, sunt multe meciuri de jucat, important este pentru noi să o ţinem tot aşa. Suporterii ne-au susţinut cât au putut, un stadion frumos aici la Craiova şi o să ne facă plăcere să revenim aici, dar pe un teren mai bun. Am aflat chiar înainte de meci de rezultatul de la under 19. Îmi pare rău, asta este. Viaţa merge înainte. Sperăm ca pe viitor să avem o naţională care se califică la europene“, a spus fotbalistul echipei Standard Liege.

Reprezentativa de seniori a României a învins, marţi seară, cu scorul de 1-0 (0-0), selecţionata Suediei, calificată la Cupa Mondială, într-un meci amical disputat la Craiova. Golul a fost marcat de Dorin Rotariu, în minutul 57, cu un şut din careu, la colţul lung.

Naţionala „under 19“ a României a ratat calificarea la Campionatul European, după ce a fost învinsă, marţi, la Ploieşti, cu scorul de 2-1, de echipa similară a Ucrainei, în ultimul meci din grupa 4 a Turului de Elită. România a încheiat jocul cu doi fotbalişti mai puţin.

Tricolorii au deschis scorul prin Olimpiu Moruţan, în minutul 76. Jucătorul român a fost eliminat imediat după marcarea golului, el primind al doilea cartonaş galben.

Pentru Ucraina au înscris Safronov ’84 şi Bondar ‘90+2. În minutul 90+5, din echipa României a fost eliminat şi Robert Neciu, tot pentru cumul de cartonaşe.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”