Răzvan Lucescu joacă, astăzi, un meci uriaş: Cu cine se poate duela în semifinalele Mondialului Cluburilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dintre antrenorii români, Răzvan Lucescu a avut cele mai bune rezultate în 2019

După ce a atins cea mai mare performanţă a carierei sale de antrenor, cucerind Liga Campionilor Asiei, luna trecută, pentru Răzvan Lucescu (50 de ani) urmează acum o provocare şi mai mare: Mondialul Cluburilor!

Găzduită de Emirate în 2017 şi 2018, competiţia a ajuns acum la Doha (Qatar) pentru sezonul în curs şi cel din 2020. Şi, având în vedere formatul gândit de FIFA, primul meci s-a şi jucat deja, miercuri, cu mult înainte de sosirea granzilor de la Liverpool. Iar asta pentru că vedetele lui Klopp vor intra pe teren direct în a doua semifinală, programată pentru 18 decembrie! Până atunci, reprezentativa ţării gazde, Al-Sadd Doha a trecut de Hienghène Sport (Noua Caledoine), scor 3-1, după prelungiri.

Pentru Răzvan Lucescu şi elevii săi, emoţiile vor începe de sâmbătă, atunci când câştigătoarea Ligii Campionilor Asiei va înfrunta Espérance de Tunis, campioana Africii, de la ora 16.00 (TVR HD). Cine câştigă acest duel, ajunge în semifinale, urmând să întâlnească Flamengo (Brazilia), trupă care s-a impus în Copa Libertadores 2019, pregătită de celebrul tehnician portughez Jorge Jesus. În cealaltă semifinală, Liverpool va înfrunta învingătoarea duelului Al-Sadd (Qarar) – Monterrey (Mexic). Practic, dacă va trece de meciul cu tunisienii, Lucescu jr poate avea două întâlniri de vis, cu Jorge Jesus în semifinale şi cu Jurgen Klopp fie în finală, fie în partida pentru locul 3!

Haţegan reprezintă arbitrii din Europa

Răzvan Lucescu nu e singurul român implicat la Mondialul Cluburilor din acest an. Printre arbitrii chemaţi la Doha de FIFA se numără şi Ovidiu Haţegan, care reprezintă Europa! Din brigada arădeanului fac parte şi asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe. În caz de nevoie, la fazele importante, se va folosi şi arbitrajul video (VAR).

Anghel Iordănescu a prins locul 4

Cel mai bun rezultat al unui antrenor român la Mondialul Cluburilor datează din 2005. Atunci, Al-Ittihad Jeddah (Arabia Saudită), campioana Asiei cu Anghel Iordănescu pe bancă, s-a clasat pe locul 4, după Liverpool, Sao Paulo şi Saprissa. 

Mondialul Cluburilor 2019, Doha (Qatar)

Turul I (miercuri)

Al-Sadd (Qatar) - Hienghène Sport (Noua Caledoine) 3-1

Turul II (sâmbătă)

Al-Hilal (Arabia Saudită) - Espérance (Tunisia), ora 16.00

Monterrey (Mexic) – Al-Sadd (Qatar), ora 19.30

Meciul pentru locul 5 (17 decembrie)

Învinsele partidelor Al-Sadd - Monterrey şi Al-Hilal - Espérance, ora 16.30

Semifinala I (17 decembrie)

Flamengo (Brazilia) – Al-Hilal / Espérance, ora 19.30

Semifinala II (18 decembrie)

Liverpool (Anglia) - Al-Sadd / Monterrey, ora 19.30

*Finala (ora 19.30) şi meciul pentru locul 3 (ora 16.30) sunt programate pentru 21 decembrie.

*Partidele sunt transmise de TVR HD

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”