Răzvan Burleanu, noul preşedinte al FRF, despre ce a găsit la Federaţie: „Un sediu de sticlă, mai opac decât betonul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Burleanu, cel care i-a luat locul lui Mircea Sandu, pe scaunul de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, a încheiat prima săptămână în noua sa postură.

Burleanu şi-a prezentat primele impresiii pe blogul său personal. ""După o săptămână de la preluarea mandatului de preşedinte al FRF încă mai persistă la Casa Fotbalului senzaţia de ruptură temporală. Persistă şi va mai persista pentru că unora parcă nu le vine încă să creadă că lucrurile s-au schimbat. Că procedurile electronice iau locul caietului de 100 de file. Că agenda electronică înlocuieşte lipsa de agendă. Că oameni care lucrează sintetic şi eficient îngroapă lălăiala şi aflarea în treabă.

„Vai, suntem la etajul doi?” se miră o doamnă, uşor emoţionată, care se ocupă de fotbalul şcolar. „Păi unde ar fi trebuit să ne vedem, pe hol?”, întreb nedumerit. „Nu, dar este o noutate să ne primească preşedintele şi să fim invitaţi la dumneavoastră în birou”.

Câţiva reporteri sunt nedumeriţi că li se permite să filmeze neîngrădiţi o scurtă conferinţă de presă în Casa Fotbalului după o întâlnire cu suporterii. Nu mă pot stăpâni să mă gândesc: ce ironie, un sediu din sticlă care a fost mai opac decât betonul…", a scris cel mai tânăr preşedinte al FRF.

Răzvan Burleanu are 29 de ani şi a câştigat alegerile de pe 5 martie

Citeşte şi 

Burleanu face câţiva paşi înapoi! „Marea reformă” l-a afectat doar pe Kassai

Răzvan Burleanu, noul preşedinte FRF: Piţurcă şi staful său au susţinerea mea

Răzvan Burleanu, noul preşedinte FRF. Cine este omul care îl înlocuieşte pe Mircea Sandu după 24 de ani

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani