Răzvan Burleanu, despre cei mai buni fotbalişti români care evoluează în campionatele externe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înaintea primului meci oficial pe care echipa naţională al României îl va disputa în acest an, cu Insulele Feroe, Răzvan Burleanu a comentat aşteptările sale de la stranierii selecţionaţi de Anghel Iordănescu. Confruntarea va avea loc pe 29 martie, contând pentru etapa a V-a din preliminariile EURO 2016.

Declaraţiile lui Răzvan Burleanu au vizat situaţia fotbaliştilor români care evoluează în campionate externe: „Problema stranierilor este una fundamentală, fiindcă Vlad Chiricheş nu a reuşit să prindă lotul decât pe alocuri, Gardoş la fel - când joacă, când nu joacă. Cu stranierii avem emoţii şi pentru meciul cu Irlanda de Nord. 

Nu vreau să vorbim acum pentru meciul cu Irlanda de Nord dar, de exemplu, dacă vorbim de Chiricheş, avem mare nevoie ca el să joace şi să-şi găsească o echipă. Dacă acel transfer în Italia se va rezolva până atunci, cu atât mai bine, dar totul e ca jucătorii pe care îi avem la prima reprezentativă să poată să evolueze, să fie în teren“.

Oficialul federaţiei a menţionat şi cine se încadrează în topul favoriţilor lui în materie de stranieri: „Am urmărit cu mare interes cum Sânmărtean şi apoi, la câteva luni distanţă, Keşeru se vor integra, dar ceea ce pot să vă spun este că sunt încântat de evoluţiile amândurora, ceea ce ne dă semne de încredere că pot juca şi pentru prima reprezentativă la acelaşi nivel, aşa cum au făcut-o şi la plecarea lor din ţară. Sunt profesionişti, sunt foarte dedicaţi amândoi şi vă spun asta cunoscându-i pe amândoi“.

VIDEO Răzvan Burleanu, la Adevărul Live: „FRF a ratat multe oportunităţi în ultimii 24 de ani!“

VIDEO Bilanţul după un an cu Răzvan Burleanu la FRF. Detalii despre ancheta DNA şi contractul lui Victor Piţurcă

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie