Rapid, victorie uriaşă la Mediaş şi o linie ireală de clasament: giuleştenii au de două ori mai multe puncte decât goluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gecov, eroul Rapidului la Mediaş

Se confirmă, treptat, că bucureştenii au avut cea mai bună campanie de achiziţii în această iarnă. După 1-0 cu Steaua şi 0-0 cu Viitorul, Pancu şi compania s-au împus în faţa celor de la Gaz Metan, o contracandidată la evitarea retrogradării.

Rapid s-a impus la Mediaş, scor 1-0, datorită a doi oameni care au făcut carieră la Gaz Metan. Antrenorul Cristi Pustai, născut la Mediaş, a antrenat Gaz Metan, între 2007 şi 2013, iar portarul ceh, Buchta, a evoluat şase sezoane acolo.

Sub comanda lui Pustai, Rapid a început să urce în acest retur, având şapte puncte în trei etape, iar goalkeeperul de 34 de ani a avut un rol determinant în victoria care a încheiat etapa cu numărul 20. După ce Gecov a deschis scorul pentru bucureşteni, Buchta a intervenit salvator în minutele 41, 44 şi 50. Totuşi, cea mai importantă paradă a cehului a venit în minutul 90, atunci când acesta, rămas singur cu doi adversari, a reuşit să devieze balonul cu vârful degetelor! A fost faza care a contat aproape cât golul lui Gecov pentru „feroviari“, iar Rapid a plecat de la Mediaş cu trei puncte mari.

Rezultatul a ridicat formaţia bucureşteană pe locul 15 cu 18 puncte, în condiţiile în care Rapid are doar nouă goluri marcate în 20 de meciuri! Pancu şi compania rămân, deocamdată, în zona retrogradării, însă se află la doar trei puncte de poziţia a 12-a, prima care asigură rămânerea în Liga I. Gaz Metan Mediaş, cu o remiză şi două înfrângeri în retur, e pe 14 cu 19 puncte, fiind la două puncte de salvare.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele