Rapid se agaţă cu dinţii de Liga I: echipa lui Bergodi a trimis Ceahlăul în „B“. Cu cine mai are de jucat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giuleştii au încheiat etapa cu numărul 31 cu un meci în care, oricare alt rezultat în afara unei victorii i-ar fi condamnat, în proporţie de 95%, la retrogradare.

După Oţelul Galaţi şi Ceahlăul Piatra Neamţ a retrogradat matematic în eşalonul secund. Nemţenii, oricum cu şanse extrem de mici de salvare şi înaintea jocului cu Rapid, au arătat ca o echipă resemnată.

De partea cealaltă, bucureştenii ştiau că, după victoria celor de la Gaz Metan Mediaş, 1-0 cu ASA Târgu-Mureş, şi remiza Chiajnei în faţa Stelei (2-2), nu se pot mulţumi cu un punct la Piatra Neamţ. Chiar şi aşa însă, a ieşit o primă repriză, mai degrabă anostă, în care Rapid nu prea a arătat ca o formaţie disperată după victorie.

Bergodi a primit şi o lovitură, pierzându-l pe Benson pentru restul sezonului, după ce atacantul a suferit o ruptură musculară şi a fost schimbat în minutul 14.

După pauză însă, partida s-a schimbat complet. Din vestiare a ieşit o echipă mult mai determinată a Rapidului, care a controlat jocul şi a fost răsplătită, în minutul 55, atunci când Edu Oriol a marcat cu o execuţie senzaţională, din afara careului.

Rapid a continuat să joace acceptabil şi la 1-0, iar Meulens a ratat cu poarta goală, din cinci metri, în loc să facă 2-0!

Până la final nu s-a mai întâmplat nimic notabil, iar echipa lui Bergodi a bifat un succes care menţine speranţele ei în salvare.

Cu trei runde înainte de final, când mai sunt nouă puncte rămase în joc, Ceahlăul e pe locul 17 din 18 cu 24 de puncte, la zece puncte de poziţia a 12-a, prima care asigură rămânerea în Liga I.

Rapid se află pe 13 cu 33 de puncte, la un punct de prima formaţie deasupra liniei, Gaz Metan Mediaş. Bucureştenii urmează să întâlnească CS U Craiova (acasă), CFR Cluj (deplasare) şi Pandurii (acasă) în cele trei etape rămase.  

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort