Rapid, la un pas de faliment: de când nu s-a mai achitat din datorii şi câte refuzuri de plată a adunat creditorul clubului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Giuleştenii au învins şi în prima etapă din 2016, în liga secundă, au şanse mari de promovare, însă riscă desfiinţarea înainte de finalul sezonului.

Rapid a debutat în partea a doua a campionatului cu o victorie pe terenul celor de la Academica Clinceni, scor 2-0.

Cu nouă jocuri înainte de terminarea stagiunii, elevii lui Dan Alexa sunt pe locul 2 în Seria I, la egalitate de puncte cu liderul Dunărea Călăraşi. Bucureştenii au însă două partide restante. Din păcate, mult mai multe sunt restanţele financiare, după cum a informat supervizor.ro.

Mai precis, din august 2015, Azuga Waters, societatea care e creditorul Rapidului, n-a efectuat nicio plată către buget, nici măcar reţinerile la sursă. Azuga Waters, firma controlată de Valerii Moraru, nu numai că n-a finanţat Rapidul, dar a adunat 507 refuzuri de plată şi datorii la stat de 4,6 milioane de lei.

Tribunalul Bucureşti a acordat termen Rapidului în procesul de insolvenţă până la 4 martie, însă clubul din Giuleşti are şanse tot mai mici să scape de faliment.

Mai multe pentru tine:
Mesajul rar al Prințului Louis! Băiatul cel mic al lui Kate Middleton a surprins cu scrisul de mână la concertul de colinde
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat