Rangers – FCSB, diseară, pentru o „căruță de bani“: Gigi Becali a ajuns la o sumă amețitoare deja

0
Publicat:

Specialiștii de la „Football Meets Data“, cea mai renumită platformă de calcule și evaluări din lumea sportului-rege, acordă deja șanse de 78% campioanei României de a accede în play-off-ul 16-imilor Ligii Europa. Cu o victorie pe „Ibrox“ (diseară, ora 22.00, Digi Sport 1, Prima Sport 5), putem vorbi despre o performanță și mai mare.

Gigi Becali, patron FCSB. FOTO: Arhiva Adevărul

Când s-a stabilit țintarul FCSB-ului în Liga Europa, marele obiectiv al lui Gigi Becali era să umple „Arena Națională“, cu gândul la banii obținuți din vânzarea biletelor. Între timp, perspectivele patronului s-au schimbat. Radical. În bine!

Încă din septembrie, „Adevărul“ a remarcat plusurile și minusurile programului european al campioanei României. Era, în mod evident, un dezavantaj că cel mai așteptat duel, cel cu Manchester United, a fost trimis în ultima etapă, pe gerul de la finalul lunii ianuarie. Pe de altă parte, era un semn foarte bun înșiruirea meciurilor accesibile, cele cu Rigas, PAOK Salonic, Rangers și Midtjylland, la începutul campaniei. Pentru că astfel FCSB a putut spera să adune puncte și bani. Ceea ce s-a și întâmplat!

Până acum, participarea roș-albaștrilor în noul format al Ligii Europa a depășit și cele mai optimiste așteptări. Pentru că FCSB a atins perfecțiunea, dacă ne referim la punctaj, având procentaj de sută la sută. La acest capitol, campioana României e într-un club select, cu Lazio Roma, Lyon, Tottenham și Anderlecht. Și se uită de sus la niște coloși, precum Manchester United, Porto, Ajax sau AS Roma, grupări obișnuite cu prezențe în Liga Campionilor!

Desigur, când au trecut doar două din cele opt partide din faza grupelor, e prematur să desfacem deja șampania. Pe de altă parte, doar un pesimist până în măduva oaselor ar spune ca, până la finalul lunii ianuarie, FCSB n-ar fi în stare să mai adauge măcar câteva puncte la totalul ei de acum. Mai ales că meciurile cu Rangers (Scoția), Olympiakos (Grecia) și mai ales Qarabag (Azerbaidjan) pot fi catalogate oricum, numai imposibile nu!

9 puncte înseamnă calificare

Confirmarea faptului că FCSB are perspective excelente, de a-și continua campania în Liga Europa și după actuala fază, vine prin calculele specialiștilor de la „Football Meets Data“. Această platformă, care oferă analize statistice, a pus FCSB în grupul echipelor care au șanse foarte mari de a termina pe pozițiile 9-24. Adică, cele care duc în play-off-ul 16-imilor.

Potrivit sursei citate, FCSB are deja 78% șanse să meargă în acest play-off, tur-retur. În ceea ce privește o clasare în Top 8, care oferă direct „biletele“ pentru 16-imi, fără play-off, șansele FCSB-ului sunt cotate la 18%. Cu precizarea că ele vor crește substanțial, dacă bucureștenii vor câștiga, diseară, pe „Ibrox Park“, la Glasgow. Practic, 9 puncte în grupa de Liga Europa echivalează cu asigurarea calificării în fazele eliminatorii.

Becali a dat deja lovitura

Indiferent de ce va face FCSB în Liga Europa de acum încolo, actuala campanie europeană a fost deja un mare succes pentru finanțatorul Gigi Becali. Jurnalistul Gabi Safta, preluând cifrele de pe „Football Meets Data“, a dezvăluit suma câștigată până acum de campioana României.

FCSB și-a asigurat deja 6,8 milioane de euro“, a spus Safta pentru „Fanatik“. Grosul sumei, de 4,3 milioane de euro, a venit sub forma unui bonus acordat de UEFA, odată cu calificarea în grupa Ligii Europa. Apoi, victoriile cu Rigas FS și PAOK Salonic au adus câte 450.000 de euro în contul bucureștenilor. Aceeași sumă va fi încasată de FCSB și în cazul unei victorii, diseară, cu Rangers. O eventuală remiză va fi recompensată cu suma de 150.000 de euro. FCSB a strâns ceva bani și în tururile preliminare din Liga Campionilor.

De reținut că, dacă FCSB va prinde play-off-ul 16-imilor, la sumele strânse până atunci se va adăuga și un bonus de 300.000 de euro. Apoi, o eventuală calificare în 16-imile Ligii Europa valorează 1.750.000 de euro! De la sferturi în sus, primele de calificare trec de 2.000.000 de euro, dar e încă prematur să vorbim despre astfel de performanțe.

Liga Europa, etapa a 3-a

1. Lazio 6p

2. Lyon 6p

3. Tottenham 6p

4. FCSB 6p

5. Anderlecht 6p

6. Ajax 4p

7. Frankfurt 4p

8. Galatasaray 4p

9. Midtjylland 4p

10. Slavia Praga 4p

11. Bilbao 4p

12. Hoffenheim 4p

13. Fenerbahce 4p

14. Bodø / Glimt 4p

15. Olympiakos 3p

16. Elfsborg 3p

17. Rangers 3p

18. AZ Alkmaar 3p

19. Malmö 3p

20. Braga 3p

21. Man. United 2p

22. Viktoria Plzen 2p

23. Twente 2p

24. Porto 1p

25. Sociedad 1p

26. Union Saint-Gilloise 1p

27. AS Roma 1p

28. Ludogoreț 1p

29. Rigas FS 1p

30. Nice 1p

31. Ferencvaros 0p

32. Maccabi Tel Aviv 0p

33. PAOK Salonic 0p

34. Qarabağ 0p

35. Dinamo Kiev 0p

36. Beșiktaș 0p

*La finalul fazei grupelor, primele opt clasate vor avansa direct în 16-imi. Ocupantele locurilor 9-24, deci 16 grupări, se vor duela în play-off-ul 16-imilor, tur-retur. Echipele de pe locurile 25-36 vor părăsi acest sezon al cupelor europene.

Programul campioanei României

26 septembrie: FCSB – Rigas FS 4-1

3 octombrie: PAOK Salonic – FCSB 0-1

Astăzi: Rangers – FCSB (22.00)

7 noiembrie: FCSB – Midtjylland (19.45)

28 noiembrie: FCSB – Olympiakos (22.00)

12 decembrie: Hoffenheim – FCSB (19.45)

23 ianuarie: Qarabag – FCSB (19.45)

30 ianuarie: FCSB – Manchester United (22.00)