Rafael Nadal, momentul retragerii bate la ușă: Turneul care poate marca ieșirea sa de pe scenă

0
Publicat:

Accidentat destul serios la Australian Open, Rafael Nadal (36 de ani, 2 ATP) va fi scos din circuit pentru o perioadă destul de lungă, după cum Adevărul a scris aici. Situația lui Nadal a fost comentată de o legendă vie a tenisului, Marion Bartoli (38 de ani). Potrivit Eurosport, franțuzoaica, campioană la Wimbledon 2013, a lăsat de înțeles că momentul retragerii se apropie pentru marele campion iberic.

Rafael Nadal, un luptător care a scris istorie în tenisul mondial. FOTO: Arhiva Adevărul

El nu pare a fi în negare, dar cred că și-a stabilit un obiectiv, acela de a merge să câștige un ultim titlu la Roland Garros. Titlul pe care l-a câștigat, anul trecut, la Paris, în 2022, nimeni nu credea că îl va câștiga. Ni s-a spus că abia putea să meargă și că piciorul său era într-o stare catastrofală. Chiar dacă va fi chinuit peste tot, chiar dacă va fi dificil, pe această suprafață are rețeta și formula magică pentru a fi pregătit. Nu câștigi Roland Garros de 14 ori, fără să știi cum să te pregătești. Cred că va stabili acest ultim termen. Și, dacă va vedea cu adevărat că nu funcționează, poate începe să se gândească la restul. Adică, la momentul în care va spune stop“, a spus Bartoli.

Mats Wilander, expert Eurosport

Iar expertul Eurosport, Mats Wilander (58 de ani), fost lider ATP cu șapte Grand Slam-uri în palmares, a explicat că Nadal plătește scump și din cauza faptului că tenisul actual a devenit foarte solicitant fizic.

Nimeni n-a suferit o accidentare la șold în anii ‘80 pentru că jocul nu era destul de rapid. Au fost momente în care alergai 100% pentru ceva, dar pașii dintre lovituri n-au fost niciodată suficient de explozivi, încât să te accidenteze. Jocul de astăzi e foarte diferit și se poate întâmpla oricând să fii lovit de o problemă medicală. E un joc mult mai rapid, trebuie să împingi imediat în picioare și e mult noroc implicat“, a spus suedezul.

Acesta a detaliat apoi, spunând că în partida cu Mackenzie McDonald, Rafa a fost făcut KO, exact din cauza stilului de joc impus de sportivul din SUA: „E mult ghinion implicat, când te accidentezi, dar trebuie să vezi ce s-a întâmplat, în ansamblu. Rafa a fost împins prea mult în colțul său drept de forehand-ul lui Mackenzie. Rafa a fost nevoit să alerge mult și, până la urmă, s-a accidentat, așa că, după părerea mea, e ca un TKO (n.r. Knock-Out Tehnic). Dar totul conține și o doză mare de ghinion, evident“.