Rafael Nadal a vorbit din nou despre soarta tenisului în 2020: „Simt că aş începe totul de la zero“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rafael Nadal s-a pus la dispoziţia presei innternaţionale la o zi după ce a împlinit 34 de ani. Cel mai de succes jucător din istoria turneului de la Roland Garros, cu 12 titluri câştigate, a transmis că tenisul ar trebui să aibă multă răbdare înainte de a relua turneele.

Ibericul, aflat pe primul loc la începutul acestui an, a vorbit într-un amplu interviu pentru Eurosport despre noile priorităţi din viaţa sa, dar şi despre poziţia sa legată de reluarea turneelor. Teoretic, Nadal ar trebui să îşi apere două titluri de Mare Şlem în interval de cinci săptămâni, dacă US Openul va începe la data de 31 august, iar Roland Garrosul - în final de septembrie.

„Sincer, s-au întâmplat atât de multe lucruri în ultima perioadă, astfel încât nici nu mai am în cap că sunt campionul în exerciţiu la vreun turneu. Mă simt ca şi cum aş începe totul de la 0, nu simt presiunea că trebuie să îmi apăr punctele. Ce mă interesează acum în primul şi în primul rând este sănătatea la nivel mondial. Trebuie să mai aşteptăm puţin, astfel încât să evoluăm fără riscuri. Când ne vom întoarce în competiţii, e nevoie ca riscurile să fie minime, nu vreau să reînceapă turneele doar pentru că trebuie să se reia“, a transmis Nadal.

Cu 19 titluri de Mare Şlem adunate în ultimii 15 ani, Rafael Nadal a explicat mai departe că, în acest moment, nu s-ar simţi confortabil să meargă la US Open.

„Astăzi dacă mă întrebi, nu. Dar, peste două luni, sper ca lucrurile să stea diferit. Nu mi-am pus problema aşa, că vreau neapărat să se ţină US Open sau Roland Garros. Încerc doar să mă bucur de viaţă, să fiu alături de cei apropiaţi. Dacă cineva vine mâine şi îmi spune "E oficial, US Open se ţine", atunci cu siguranţă că mintea mea se va reseta şi mă voi apuca de muncă, astfel încât să am un plan bine definit pentru viitor“, a eplicat Nadal.

Am fost în control doar parţial înainte de pandemie. Corpul meu nu m-a lăsat să fiu în control total. Rafael Nadal, locul 2 ATP
Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă