Rădulescu, despre Craiova - Rapid: „Prevăd o victorie a Universităţii. Va fi un meci cu multe goluri“. Vezi ce crede despre Piţurcă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Şcolii Federale de Antrenori a vorbit despre derbiul de mâine seară dintre Universitatea Craiova şi Rapid, pe care îl vede jucându-se pe un stadion plin.

Mircea Rădulescu crede că spectatorii vor asista la un meci cu multe goluri pe arena din Bănie. 

Prin tradiţia întâlnirilor dintre cele două formaţii, au fost meciuri care s-au derulat în faţa multor spectatori şi uneori chiar în faţa stadionului plin. Sper ca aşa să fie şi vineri seară. Aş mai ţine să subliniez că aproape toate partidele dintre cele două echipe au fost cu multe goluri marcate. Mă aştept ca şi vineri să se înscrie multe goluri! Zic asta deoarece gazdele, pentru a câştiga, trebuie să marcheze, iar Rapidul, în aceste şapte etape, a arătat că ştie să-şi creeze ocazii de joc, numărul unu în această privinţă fiind Spadacio“, a spus Rădulescu într-un interviu acordat pentru Gazeta de Sud.

„Riciu“ a vorbit şi despre cum arată Universitatea cu Victor Piţurcă antrenor.

Piţurcă este doar de două etape la Craiova şi, deocamdată, nu mi se pare că s-ar fi produs vreo schimbare spectaculoasă între perioada Ţicleanu şi cea de acum, cu „Piţi“. Timpul n-a permis asta, iar pentru a trage o concluzie trebuie să mai treacă câteva etape, vreo patru, cinci... După terminarea partidei de la Târgu-Jiu, am văzut imagini cu un Victor Piţurcă îngândurat ca niciodată!“, a mai spus Mircea Rădulescu.

Acesta prevede o victorie a Universităţii Craiova cu Rapid: „Argumente? Ambiţia jucătorilor olteni de a demonstra că la Târgu-Jiu a fost o zi de 13 septembrie neplăcută, un accident“.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”