Radu Voina, reacţii dure după dezastrul de la CE de handbal: „Poate că Federaţia nu ar trebui să mai vrea medalii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul selecţioner a analizat prestaţia echipei naţionale de handbal la Campionatului European care se desfăşoară în aceste zile în Danemarca şi unde fetele noastre vor termina pe ultimul loc în Grupa Principală.

Radu Voina consideră că principalul motiv al rezulatelor dezamăgitoare de la acest turneu final, o victorie şi 4 înfrângeri, îl reprezintă numărul mare de jucătoare străine din campionatul intern. 

"Echipa maghiară a fost modestă, dar parcă noi am fost şi mai modeşti. O să treacă şi acest European, din fericire urmează sărbătorile şi lumea o să uite repede. Văd că Federaţia Română de Handbal nu are niciun comentariu de făcut. Aceste fete n-au nicio vină, nu aveam alte pretenţii de la această naţională. Fetele au tras un semnal de alarmă, nu este uşor să joci în aceste condiţii. Federaţia Română de Handbal are o singură problemă, echipele naţionale. Noi mai tragem încă o linie şi vedem ce concluzii vor fi. Poate că Federaţia nu ar trebui să mai vrea medalii, pentru că această echipă este imaginea campionatului. Vrem străine, aceste jucătoare unde să mai joace? Am format o echipă din jucătoare care nu au jucat timp de un an şi jumătate. Principala cauză este numărul extrem de mare de jucătoare străine. Federaţia trebuie să facă ceva, fetele noastre trebuie să joace undeva", a spus Radu Voina, la Digi Sport.

România a pierdut luni, la Kolding, meciul cu reprezentativa Ungariei, scor 24-26 (14-13), în al doilea meci din grupa principală II a Campionatului European din Danemarca.

În urma acestui eşec, indiferent de rezultatul ultimului meci cu Olanda (marţi, ora 17.00), România va termina pe ultima poziţie în grupă. 

În grupa preliminară D, tricolorele au înregistrat următoarele rezultate: 19-22 cu Germania, 28-24 cu Polonia şi 20-28 cu Norvegia, în timp ce în Grupa Principală Croaţia  ne-a învins cu 25-20

Grupa Principală I

Clasament

1. Rusia 7p (4 jocuri)

2. Franţa 7p (4j)

3. Danemarca 6p (4j)

4. Muntenegru 2p (4j)

5. Suedia 1p (4j)

6. Spania 1p (4j)

Grupa Principală II

Clasament

1. Norvegia 8p (4 jocuri)

2. Croaţia 6p (4j)

3. Olanda 4p (4j) 

4. Germania 4p (4j)

5. Ungaria 2p (4j)

6. România 0p (4j)

*Primele două clasate din fiecare grupă ajung în semifinale, iar locul 3 va juca într-un baraj cu locul 3 din Grupa Principală I în play-off-ul pentru poziţia a 5-a la Euro 2020.

Programul meciurilor rămase de disputat

Grupa I:

15 decembrie: Muntenegru - Spania, Franţa - Suedia, Danemarca - Rusia.

Grupa II:

15 decembrie: Olanda - România (ora 17.00), Croaţia - Germania, Ungaria - Norvegia.

*Meciurile echipei noastre sunt transmise de Digi Sport, Telekom Sport şi LookSport.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații