Rădoi trage încă un semnal de alarmă: ce crede antrenorul despre şansele Stelei în Europa şi la ce fotbalist a renunţat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana a pierdut, miercuri, Supercupa României, iar sâmbătă s-au dus şi primele două puncte în Liga I. Iar asta după 180 de minute de fotbal anost, fără niciun gol marcat.

Steaua arată groaznic înainte de debutul în acest sezon de cupele europene, iar bucureştenii au fost avertizaţi că, la cum joacă acum, vor fi bătuţi de AS Trencin în turul II preliminar al Ligii Campionilor.

Chestionat despre meciul-tur cu slovacii (marţi, 21.30, Pro TV), Mirel Rădoi a oferit un răspuns care a trădat lipsa sa de încredere în posibilităţile echipei în acest moment. „E greu de spus ce vom face în Liga Campionilor. Trencin e o echipă foarte bună, dacă o vom lăsa să joace. Sper că, după această dublă, noi să fim echipa calificată“, a declarat tehnicianul roş-albaştrilor.

El a analizat şi remiza albă cu Petrolul: „Am făcut un joc bun, chiar dacă nu pe toată durata partidei. Ne-a lipsit acel ceva în plus. Lipseşte pasa de ultimii 30 de metri. Ne pripim când trebuie să dăm ultima pasă pe care astăzi n-am găsit-o. În acest moment, ne lipseşte golul“.

Rădoi a explicat şi absenţa lui Tamaş din partida cu Petrolul: „Am multe meciuri şi atunci trebuie să rotim jucătorii. Pe Tamaş l-am menajat pentru următorul meci“.

Pe de altă parte, din discursul antrenorului a reieşit că Ţucudean, şi el absent din lot sâmbătă, va pleca de la echipă: „Vom vedea dacă Ţucudean va dori să stea la noi sau dacă vrea să plece la altă echipă“.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat