Rădoi, luat peste picior de federaţie: Reacţie ironică la anunţul plecării sale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirel Rădoi

După o victorie eroică în faţa Armeniei (1-0), selecţionerul s-a grăbit să vorbească despre finalul mandatului său, după partidele din luna noiembrie, într-o încercare de a le da o „palmă“ criticilor.

Până şi oamenii din interiorul federaţiei, mai întâi, l-au ironizat subtil pe Rădoi, înainte de a-i oferi, măcar verbal, sprijin. 

Şeful Comisiei Tehnice FRF, Mihai Stoichiţă, a cam râs de selecţioner şi de anunţul plecării sale: „În vestiar, după meci, l-am pupat, l-am felicitat pe el, pe băieţi, ca atunci când să ajung acasă să fac un puseu de tensiune. Rădoi să nu mai folosească astea, că mă lasă inima cu strategiile astea“.

Tot Stoichiţă a spus însă că plecarea lui Rădoi de la naţională nu e încă bătută în cuie: „Bomba poate fi dezamorsată, staţi liniştiţi, nu e o hotărâre definitivă. Mirel era într-un moment în care a refulat, după tot ce a păţit în ultimele perioade. Poziţia federaţiei e foarte clară: vom discuta cu el pentru că federaţia îşi doreşte să rămână. Federaţia nu va contacta un alt antrenor, atât timp cât el e antrenorul echipei naţionale. Până când Mirel va spune albă sau neagră, nu vom lua niciun fel de hotărâre. Eu sper că el se va răzgândi“.

Preliminarii CM 2022, grupa J

1. Germania 8 7 0 1 23-3 21

2. România 8 4 1 3 11-8 13

3. Macedonia de Nord 8 3 3 2 15-10 12

4. Armenia 8 3 3 2 8-11 12

5. Islanda 8 2 2 4 11-15 8

6. Liechtenstein 8 0 1 7 2-23 1

*Se califică direct la turneul final câştigătoarea din fiecare grupă. Ocupantele locurilor secunde, zece la număr, alături de două naţionale venite din Liga Naţiunilor, vor merge la baraj. Aceste 12 echipe se vor lupta pentru ultimele 3 locuri disponibile pentru Europa la CM 2022.

Programul tricolorilor

*11 noiembrie: România – Islanda

*14 noiembrie: Liechtenstein – România

Toate partidele vor fi live pe Pro TV şi Radio România Actualităţi.

Mai multe pentru tine:
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat