Rădoi – Becali 1-0 la pauză: cum a câştigat antrenorul primul război dur cu naşul său şi de ce depinde soarta sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eliberat din puşcărie în luna aprilie, Gigi Becali a avut nevoie de o perioadă de cinci luni de „refacere“ pentru a redeveni acelaşi om care vorbeşte fără să gândească.

Practic, în mai puţin de jumătate de an, patronul roş-albaştrilor a revenit la toate obiceiurile proaste pe care le avea înainte de a fi închis:

*Desfiinţează echipa după fiecare rezultat prost.

*Dă de pământ cu jucătorii, luându-i peste picior.

*Striveşte autoritatea antrenorului, criticându-l şi anunţând tot felul de mutări peste capul lui la televizor. 

Rezultatul? Steaua a ajuns la patru partide consecutive fără victorie în toate competiţiile şi n-a învins în niciun meci disputat acasă în această stagiune.

Iar ceea ce s-a întâmplat, sâmbătă seară, după Steaua – ASA Târgu-Mureş, scor 1-1, e „reluarea“ filmului „Becali – Hagi“ din 2007. Atunci, latifundiarul şi-a forţat naşul să plece de la echipă, iar acum testează limitele finului său. Deocamdată, în acest război al nervilor, Rădoi a rezistat şi chiar a punctat pe tabelă.

Naşul a intrat în panică 

Tânărul tehnician de 34 de ani s-a impus, mai întâi, în războiul declaraţiilor cu Becali, purtat de la distanţă, la televizor. A răspuns cu mult calm la conferinţă la toate acuzele patronului şi, prin mesajele transmise în faţa jurnaliştilor, l-a făcut pe latifundiar să intre în panică. 

Nu întâmplător, imediat după terminarea conferinţei lui Rădoi, Becali a sunat la postul Digi Sport şi a cerut să vorbească la emisiunea moderată de Vali Moraru. Acolo, şi-a îndulcit tonul, înţelegând că, spre deosebire de alţi antrenori, cu Rădoi nu e de glumă. 

Finul era gata să plece

Al doilea moment în care Rădoi s-a impus în faţa naşului său a venit în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Becali anunţase, răspicat, revenirea lui George Ţucudean în lot după remiza cu ASA Târgu-Mureş. „Îmi pare rău de Ţucudean. Mâine (n.r. – duminică) îl chem la echipă. E de cinci ori mai bun decât Tade!“, a anunţat patronul Stelei.

Planul său a fost dat peste de cap, după ce Rădoi i-a transmis că revenirea lui Ţucudean la echipă va produce, inevitabil, plecarea sa de pe bancă. Tehnicianul roş-albaştrilor a lăsat de înţeles că aşa va proceda chiar la conferinţa de după întâlnirea cu ASA.

„Vom vedea mâine (n.r. – duminică) cu ce jucători ne vom trezi la antrenament. Noi am comunicat lotul pe care ne bazăm, vom vedea de mâine încolo ce va fi, dacă vor fi aduşi jucători pe care noi nu-i dorim. Până la urmă, şi George Ţucudean e jucător la Steaua. Dacă asta va fi decizia clubului, să reprimească un jucător care în momentul de faţă nu se antrenează cu echipa, o să vedem mâine şi, după aceea, vom decide“, a fost prima reacţie a lui Rădoi.

Apoi, a continuat: „Cine a spus că nu pot demisiona înainte de play-off-ul Ligii Europa? Eu văd diferit fotbalul. Dar nu e niciun fel de problemă. Vom analiza în noaptea asta şi vom vedea ce va fi mâine“.

Iar după analiza din noaptea de sâmbătă spre duminică, s-a hotărât: Ţucudean a rămas exclus din lot, iar Rădoi va fi pe bancă şi în turul cu Rosenborg (joi, ora 21.00, Pro TV). Deocamdată, la pauza meciului Rădoi – Becali, fostul mijlocaş de 34 de ani conduce cu 1-0. Soarta sa depinde însă de „dubla“ din play-off-ul Ligii Europa.

Eu i-am spus lui Rădoi: «Bă, vrei să vin eu acolo?» Şi el a zis: «Nu naşule, nu e nevoie». Să vedeţi ce inteligent voi gestiona eu ce s-a întâmplat acum. Luni, o să mă duc eu la echipă şi rezolv problema. Gigi Becali patron Steaua  

Fanii i-au cerut demisia

Rădoi a avut de suportat şi furia tribunelor după 1-1 cu ASA. S-a strigat „demisia, demisia“, dar acest lucru nu l-a surprins pe tehnicianul de 34 de ani. „A fost fluierat şi Marius Lăcătuş ca antrenor, aşa că, e clar, la Steaua nu stă nimeni după tine, dacă n-ai rezultate. E normală reacţia suporterilor“, a spus Rădoi.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”