Rădoi are „baghetă magică“: Craiova, victorie zdrobitoare cu Zorya. Urmează o „dublă“ infernală pentru grupe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mirel Rădoi are motive să fie bucuros după debutul său excelent pe banca celor de la CS U Craiova

La două zile după instalarea sa în funcţie, Mirel Rădoi (41 de ani) a reuşit un mic miracol pe banca celor de la CS U Craiova. Învinsă de Zorya Lugansk, în prima manşă din turul III preliminar al Conference League (0-1), formaţia olteană a făcut furori, în returul de pe „Ion Oblemenco“.

Şefii Craiovei se pot felicita între ei! Planul lor, de a provoca un şoc prin demiterea lui Laszlo Balint, înaintea returului cu Zorya, a funcţionat la perfecţie!

Joi seară, într-o atmosferă electrizantă, Craiova, pur şi simplu, a demolat o formaţie ucraineană de care fusese surclasată, acum o săptămână. Raul Silva (5), Ştefan Bairam (53) şi Nicuşor Bancu (56) au marcat golurile unei victorii entuziasmante, scor 3-0, care trimite Craiova în play-off-ul Conference League. Adică, la un pas de grupe şi de milioanele UEFA!

Urmează însă o „dublă“ infernală, cu Hapoel Be’ér Shéva (Israel). Pentru că, dacă judecăm după rezultatele din acest sezon, trupa pregătită de Elyaniv Felix Barda se află într-o formă excelentă! Hapoel a ieşit din perioada de pregătire, cucerind Supercupa Israelului în faţa celor de la Maccabi Haifa. 

După acest triumf pe plan intern, obţinut după executarea loviturilor de departajare, au urmat partidele din preliminariile Conference League. Iar aici Hapoel Be’ér Shéva a bătut tot până acum! A fost 2-1 acasă şi 1-0 în deplasare cu Dinamo Minsk (Belarus). Apoi, a venit calificarea entuziasmantă cu FC Lugano (Elveţia). Israelienii s-au impus cu scorul general de 5-1, după 2-0 în deplasare şi 3-1 acasă.

CS U Craiova va găzdui turul din play-off-ul Conference League, la data de 18 august. Returul va fi în Israel, la data de 23 august.

CITEŞTE ŞI:

Mirel Rădoi: Sentimentul la firul ierbii a fost ca la meciurile naţionalei României. Cum şi-a încurajat tehnicianul jucătorii

2.940.000 de euro va primi CS U Craiova din partea UEFA dacă va merge în grupele Conference League.  
Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”