Radiografia unui dezastru. Statisticile meciului cu Muntenegru nu ne fac cinste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Hoban

România rămâne fără victorie la Cluj-Napoca şi după al patrulea meci jucat acolo, însă tricolorii au reuşit primul gol. Golaverajul naţionalei la Cluj e unul dezolant: 1-10!

Ultima oară când naţionala ratase un penalty fusese la 3 iunie 2011, tot în ultimul minut, tot pe teren propriu şi tot cu o reprezentativă dintr-o ţară ex-iugoslavă, Bosnia-Herţegovina. Numai că atunci, nereuşita lui Săpunaru n-a contat, căci tricolorii au câştigat cu 3-0. Acum, Nicolae Stanciu şi-a cerut scuze pentru lovitura de pedeapsă ratată la meciul el menţionând că îşi asumă eşecul.  „Dacă marcam, începeam cu o victorie, ceea ce era foarte important. Îmi cer scuze colegilor şi românilor pentru că am ratat! Din păcate nu am marcat şi acum avem doar un punct. S-a întâmplat să ratez, îmi asum acest lucru şi faptul că nu am câştigat, dar probabil că nu va fi ultima oară când bat penalty. Nu a fost nici primul, nici ultimul penalty pe care l-am ratat. Cu siguranţă o să mai bat”, a spus Stanciu. Şi Christoph Daum i-a luat apărarea elevului său. „Aş putea spune simplu ce ne-a lipsit: golul ratat din final, chiar dacă am mai ratat şi pe parcursul meciului. Muntenegru este o echipă cu talie, periculoasă la cornere şi faze fixe. Nu ştiu dacă puteam face mai mult la faza golului primit. Îmi pare rău pentru echipă. Nu a fost decizia lui Stanciu să execute. Stancu era prima opţiune, dar el a fost înlocuit. Săpunaru era al doilea, dar el a spus că are dureri la piciorul drept şi a bătut Stanciu, care era a treia opţiune. Până la penalty a jucat bine. Ăsta este fotbalul, trebuie să îl ajutăm şi să ne gândim că dacă marca acum era eroul nostru. Este un jucător valoros, va mai rata penalty-uri, dar eu sunt dispus să îl ajut. Câteodată «shit happens»”, a explicat selecţionerul german al României.

Cel mai vârstnic selecţioner aflat la debut

“Până însă să ajungă la acest epilog inconfortabil, naţionala ne-a oferit unul dintre cele mai urâte şi dezlânate jocuri din ultima perioadă (care a fost plină de meciuri urâte), arătând sub nivelul de la Euro-ul francez. Vedeţi că întotdeauna este loc de mai rău? Faze periculoase la poarta adversă cu linguriţa, neştiinţă totală în a profita de faze fixe de care de această dată am avut parte din plin, lipsa unei idei coerente de joc, iată câteva dintre caracteristicile remarcate pe gazonul lui Cluj Arena. Nu m-aş repezi însă să-l mitraliez pe Christoph Daum, aşa cum nu m-aş fi grăbit să-l laud nici dacă am fi câştigat de o manieră entuziasmantă. Este la început şi abia la următoarele partide îi vom simţi cu adevărat amprenta. Lucurile pot încă fi reparate. Faptul că este crescut la şcoala germană şi a avut pe mână câteva echipe de anvergură constituie plusul lui, în timp ce minusul îi vine de la faptul că n-a mai antrenat de ceva timp şi totodată că a fost propus de actuala conducere FRF în care n-am niciun pic de încredere. Primul 11 propus de el, trebuie să recunosc, m-a surprins, şi mai ales poziţia lui Bicfalvi, însă m-a făcut să-mi înfrânez orice vociferare interioară faptul că germanul i-a urmărit de atâta vreme, a fost alături de ei în ultimele zile şi mai ales pentru că este antrenor profesionist. Se pare însă că mirarea mea ca şi cele ale multor altor microbişti români au fost justificate. Să sperăm că pe viitor, Daum va surprinde şi adversarul cu asemenea decizii”, a notat cel mai bun statistician al fotbalului românesc, Răzvan Toma, pe blogul personal. 

- Partida cu Muntenegru a fost al 672-lea meci al echipei naţionale, în care am remizat pentru a 173-a oară, a 60-a oară pe teren propriu
- Dragoş Grigore a purtat în premieră banderola, devenind al 91-lea căpitan din istoria reprezentativei.
- Christoph Daum a devenit cel mai vârstnic selecţioner al României la startul mandatului, având 62 de ani, 10 luni şi 10 zile, depăşind cu mult „recordul” care îi aparţinea legendarului Ştefan Kovács, cu 55 ani, 7 luni şi 10 zile.
- România rămâne fără victorie la Cluj-Napoca şi după al patrulea meci jucat acolo, însă tricolorii au reuşit primul gol. Golaverajul naţionalei la Cluj e unul dezolant: 1-10!

Daum a venit cu o mentalitate nouă. Ar fi fost mult mai bine dacă am fi câştigat. Şi dacă am fi câştigat în minutul 90 tot ar fi existat critici, le-am dat şi noi apă la moară Adrian Popa mijlocaş România S-a schimbat puţin sistemul, am încercat să jucăm mai ofensiv. Nu mă simt cel mai bine la mijlocul terenului, dar voi juca acolo unde este nevoie de mine Cristian Săpunaru fundaş România
Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”