Putin, susţinut pe terenul inamicului: un fotbalist le-a arătat turcilor poza preşedintelui rus. Ce mesaj le-a transmis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partida Fenerbahce – Lokomotiv Moscova din 16-imile Ligii Europa era deja tensionată din cauza conflictului existent între Turcia şi Rusia, iar un gest petrecut la finalul întâlnirii a aruncat tribunele în aer.

S-a vorbit inclusiv despre separarea echipelor din Rusia şi Turcia în competiţiile organizate de UEFA, însă forul de la Nyon a respins această idee, motivând că sportul nu trebuie să fie amestecat cu politicul.

Ceea ce s-a întâmplat însă, marţi, a arătat că acest lucru e inevitabil. În primul rând, autocarul care i-a dus pe fotbaliştii de la Lokomotiv Moscova spre arena „Şükrü Saracoğlu“ a fost atacat cu pietre pe străzile din Istanbul. Poliţia a precizat, ulterior, că trei persoane au fost arestate.

Pe teren, câştig de cauza au avut turcii, Fenerbahce învingând Lokomotiv Moscova cu 2-0, în prima manşă din 16-imile Ligii Europa.

După terminarea jocului, mijlocaşul rus al oaspeţilor, Dmitriy Tarasov, i-a provocat pe fanii turci, arătându-le un tricou cu chipul lui Vladimir Putin. „Cel mai politicos preşedinte“ a fost mesajul scris sub fotografia lui Putin.

UEFA va trece la sancţiuni

Cu siguranţă, gestul lui Tarasov va fi taxat de UEFA, deoarece manifestările politice sunt interzise în timpul meciurilor de fotbal.

Chestionat despre faptul că riscă să fie sancţionat, alături de clubul Lokomotiv Moscova, Tarasov a fost ferm: „Nu mă interesează. Ceea ce am scris pe acel tricou a fost tot ce am vrut să spun“.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie