Puştii lui Hagi zburdă cu nonşalanţă spre titlu. Cum a schimbat “Regele” obiectivul echipei şi ce zice de oferta din Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Hagi

Fenomenul Viitorul ia amploare, iar la Ovidiu, micuţa localitate situată la zece kilometri de Constanţa, se vorbeşte deja clar şi răspicat despre titlul de campioană.

O face în primul rând patronul-antrenor, Gheorghe Hagi. Dacă în urmă cu trei zile cerea să nu mai fie întrebat despre titlu, fostul căpitan al naţionalei recunoaşte acum, după victoria de la Timişoara, că îşi doreşte să câştige actuala ediţie a Ligii I. “Suntem într-un moment foarte bun. De acum putem să ne batem acolo, sus, să dovedim că suntem cei mai buni. A fost o glumă că nu ne luptăm pentru câştigarea campionatului,. Dăm goluri, nu ne apărăm, nu ne e teamă, mergem la joc şi o facem bine. Cert e că suntem o echipă bună. Valoare am arătat, ca echipă, ştim să jucăm. Când o facem colectiv, suntem puternici. Am demonstrat-o, de acum trebuie să facem asta, să luptăm pentru titlu. Nu ştiu cu cine o vom face anume, vom vedea ce echipe vor intra în play-off”, a spus Hagi.

A intrat din nou în atenţia cluburilor din Turcia

Performanţele Viitorului din acest sezon nu au rămas fără ecou în străinătate. Astfel, Ibrahim Ethem Hacîosmanoglu, candidat la şefia lui Trabzonspor, şi-a construit întreaga strategie în jurul aducerii “Regelui” pe banca tehnică a echipei din Süper Lig. “Nu ştiu ce va fi mâine, dar niciodată nu poţi să spui niciodată. Chiar dacă acum lucrez la clubul meu…Vom vedea. Probabil uşor-uşor am început să fiu antrenor. Poate că au început să vină ofertele, dar va trebui să analizez foarte bine totul. Am un proiect foarte bun, de care mi-e greu să mă despart”, a comentat Hagi. El a mai antrenat în trecut echipele Bursaspor (2003-2004) şi Galatasaray Istanbul (2004-2005 şi 2010-2011), reuşind să câştige Cupa Turciei cu Galata, în anul 2005.

Edi Iordănescu: „Suntem prea mici pentru un război atât de mare”

Antrenorul celor de la Pandurii Târgu-Jiu, Edi Iordănescu, şi-a schimbat declaraţiile referitoare la şansele formaţiei gorjene la titlu. „Cred că suntem prea mici pentru un război atât de mare. Asta nu înseamnă că nu vom trata fiecare meci la victorie”, a spus Iordănescu. „Este presiune pe noi, deşi nu îmi place să recunosc. Trebuie să spunem că suntem o echipă care nu are trofee în spate şi, ca atare, trebuie să muncim zi de zi la psihicul băieţilor. Dar am încredere că vom redresa echipa rapid şi vom termina cât se poate de sus în clasament”, a declarat tehnicianul.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică