Propunere “infantină”: Campionat Mondial cu 48 de echipe!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gianni Infantino, preşedinte FIFA

După ce Campionatul European a fost îndopat cu 24 de echipe, pentru următoarele Cupe Mondiale e posibil să avem o prezenţă dublă, de 48 de naţionale.

Propunerea îi aparţine lui Gianni Infantino, preşedintele FIFA, şi se înscrie pe aceeaşi linie, a globalizării, trasată de predecesorul său Sepp Blatter. 
În momentul în care Infantino a candidat la şefia FIFA, el a prezentat un plan cu 40 de echipe care să ia startul la Cupa Mondială, însă acum e de părere că 48 de naţionale pot lua parte cea mai urmărită întrecere fotbalistică a planetei. Infantino propune ca 16 naţionale – capi de serie – să fie calificate direct, iar alte 32 de echipe să joace un meci de baraj pe teritoriul ţării gazdă, partide în urma cărroa să mai rămână alte 16 reprezentative. Propunerea ar putea fi aprobată în luna ianuarie a anului viitor.
"Este doar o idee, încercăm să găsim cea mai bună soluţie. Turneul final va avea, practic, tot 32 de echipe, dar la petrecere vor participa 48 de naţionale. Vom dezbate această propunere luna aceasta, iar o decizie va fi comunicată în luna ianuarie 2017. FIFA vrea să dezvolte fotbalul în întreaga lume, iar Cupa Mondială este cel mai mare eveniment care există. E mai mult decât o competiţie, este un eveniment social", a spus Gianni Infantino.
Dacă ideea preşedintelui FIFA se pune în aplicare, primul Mondial cu 48 de echipe şi cu partide de baraj ar putea fi chiar turneul din Qatar 2022.

Mai multe pentru tine:
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG