Problemele continuă. Încă o jucătoare din România s-a retras de la turneele de pe iarbă din acest sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sezonul de tenis pe iarbă din acest an nu este deloc propice jucătoarelor din România, care au probleme destul de mari.

După ce Irina Begu şi Simona Halep au anunţat că nu vor participa la turneele pe iarbă dinainte de Wimbledon, a venit rândul Monicăi Niculescu să facă acelaşi lucru. Problemele la genunchiul stâng par să nu se mai termine pentru Monica Niculescu (locul 50), care s-a retras şi de la Mallorca (WTA International, Spania), după ce în prealabil renunţase şi la Nottingham. În 2016 ea nu a evoluat pe iarbă, înainte de Wimbledon, tot din motive medicale, anunţă ponturisipariuri.comAstfel, se pare că România nu va avea vreo reprezentantă (în WTA) nici în următoarea săptămână de turnee care se dispută pe suprafaţa verde.

Totuşi, Sorana Cîrstea (locul 59) şi Patricia Ţig (locul 118) încă speră să acceadă la Mallorca, respectiv Birmingham, dar şansele sunt foarte mici. Ele nu s-au înscris în calificări şi au nevoie de cel puţin încă şase retrageri fiecare, în puţinul timp rămas, pentru a evolua acolo.

De asemenea, nici la dublu nu stăm mai bine, Raluca Olaru (locul 43) nefigurând pe listele realizate în avans. Partenera sa, ucraineanca Olga Savchuk va juca la Birmingham alături de Nadiia Kichenok. Întrecerile menţionate vor fi transmise de Digi Sport !

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani