Prind viaţă stranierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La finalul săptămânii trecute, Dorin Goian a debutat la Glasgow Rangers, Ciprian Marica şi-a găsit echipă, iar Gabi Tamaş a intrat în atenţia italienilor de la Udinese. E o vară fructuoasă pentru fotbaliştii noştri din străinătate, majoritatea aflându‑se în faţa unor noi provocări.

Cu o lună înaintea meciurilor cu Luxemburg şi Franţa din preliminariile Euro 2012, Victor Piţurcă primeşte veşti bune din afara graniţei, mai exact de la stranierii convocabili. „Eroii" săptămânii care s-a încheiat au fost Dorin Goian şi Ciprian Marica, ambii reuşind să schimbe aerul şi să pună capăt unor perioade dificile. Trecut pe linie moartă la Palermo, „Goe" a debutat, sâmbătă, la Glasgow Rangers (2-0, în deplasare, cu St. Johnstone), fundaşul român fiind unul dintre artizanii victoriei obţinute de campioana Scoţiei.

Marica, debut cu Stuttgart?

Titular, stoperul român a fost chiar la un pas să marcheze, bineînţeles după un duel aerian. „Într-un singur meci la Rangers, am lovit mingea cu capul mai mult decât în toate partidele disputate la Steaua", a precizat Goian, al cărui stil de joc bătăios le-a intrat deja la inimă suporterilor lui Rangers.

Liber de contract după despărţirea de Stuttgart, Ciprian Marica şi-a permis să le ceară celor de la Schalke o primă de instalare de trei milioane de euro! Cu buzunarele pline, atacantul român va intra, treptat, în programul semifinalistei ultimei ediţii de Liga Campionilor. „Până acum, m-am antrenat singur. Am ajuns unde mi-am dorit, a fost o alegere făcută cu mintea şi cu sufletul", a declarat Marica înainte de a intra în concurenţă cu Raul şi cu Huntelaar. Neconvocat pentru meciul de aseară din Cupa Germaniei, românul şi‑ar putea face debutul chiar împotriva fostei sale echipe. Bundesliga va porni la drum la finalul acestei săptămâni, iar unul dintre capetele de afiş ale etapei inaugurale este meciul Stuttgart - Schalke.

Tamaş vede Liga Campionilor

Fără să reuşească să se impună în primul „11" al lui WBA, Gabi Tamaş este pe cale să primească o mână de ajutor de la o echipă de Liga Campionilor. Udinese, una dintre revelaţiile ultimului sezon din Serie A (locul patru), a luat 26 de milioane de euro de la Barcelona pentru Alexis Sanchez şi vrea să-şi întărească defensiva. Tamaş a intrat în vizorul friulanilor după ce italienii s-au despărţit de stoperul columbian Zapata, plecat la Villarreal.

Alţi stranieri pe val

- Chiar dacă nu a marcat pentru al doilea meci consecutiv (0-0 cu uruguayenii de la Penarol), Adi Mutu e considerat o certitudine în atacul Cesenei.

- Ieşit din circuitul naţionalei României, Cristi Chivu a renăscut la Inter. „S-a adaptat cel mai bine defensivei cu trei fundaşi folosită de Gasperini", scriu ziarele italiene. Aseară, Inter a jucat finala turneului amical de la Dublin cu Manchester City.

- Ianis Zicu a marcat din penalty primul gol oficial pentru ŢSKA Sofia. Cu o evoluţie apreciată, fostul timişorean şi-a trecut în palmares Supercupa Bulgariei (3-1 cu Litex).

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete