Primul meci al sezonului, primul trofeu: Steaua – ASA Târgu Mureş, miercuri, ora 21.00, Pro TV: Supercupa fierbinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Supercupa, un trofeu cu mare greutate: are peste 6 kilograme FOTO Mediafax

Pe o căldură tropicală, Steaua şi ASA Târgu Mureş îşi dispută primul trofeu al sezonului. Dan Petrescu îşi ia tălpăşiţa după acest meci, Steaua mai umblă încă după jucători, iar tribunele stadionului din Constanţa stau să cadă.


Din considerente estivale, FRF a decis ca Supercupa dintre Steaua şi ASA Trgu Mureş să se joace la Constanţa, în speranţa unui aflux masiv de turişti. Ideea în sine n-a fost rea, doar că organizatorii nu au ţinut cont de starea deplorabilă în care se regăseşte arena Farul, cu scări pe care poţi oricând să o iei la vale, cu toalete nefuncţionale şi cu probleme la porţile de acces. În plus, gazonul are porţiuni uscate şi există riscul unor accidentări.

ASA, cu echipa a doua?

Ajunsă în Supercupa aceasta din postura de vicecampioană, echipa mureşeană e mai mult încurcată de acest meci, raportându-ne la evenimentele recente: blocarea conturilor clubului, anunţata plecare a lui Dan Petrescu în China după partida de la Constanţa şi dorinţa celor mai buni jucători de a pleca urgent de la echipă după ce li s-a transmis că doar 30 la sută dintre salarii se pot achita lunar, restul urmând să fie primiţi la finalul campionatului.
De altfel, fotbaliştii de calibru nu vor să intre pe teren pentru că regulamentul le permite să joace doar la două cluburi într-un singur sezon. Asta înseamnă că dacă ar bifa Supercupa la Târgu Mureş, meci considerat oficial, şi ar pleca apoi la altă echipă, ar trebui să rămână acolo până la finalul campionatului, fără drept de transfer la iarnă. Aceasta este principala problemă a conducătorilor mureşeni, care după multe refuzuri e posibil să alinieze contra Stelei o echipă de rezerve sau de puşti de la echipa a doua. Deccamdată, şi-au anunţat plecarea Maftei, Voiculeţ, Nicoliţă, Frăsinescu, dar şi jucători ca Marius Constantin, Brandan şi Varga sunt în căutarea unei alte echipe. 

Steaua l-a pierdut pe Teixeira

Între timp, roş-albaştrii continuă să testeze piaţa transferurilor. Steliştii l-au pierdut pe Felipe Teixeira, mijlocaşul portughez care şi-a crescut constant pretenţiile până i s-a transmis că nu mai e dorit. Steaua îl vrea în schimb pe mijlocaşul algerian Jugurtha Hamroun, patru goluri în 11 meciuri la Oţelul, însă acesta a semnat şi cu o echipă turcă. Rădoi mai caută soluţii pentru postul de portar, unde Niţă şi Cojocaru nu sunt soluţii de încredere, pentru cel de atacant, Ţucudean şi Tudorie fiind singurile vârfuri disponibile, şi un mijlocaş central de tip Sânmărtean, Teixeira sau Cernat, care să poată oferi şi sclipire .

Trofeu comandat în Italia

Câştigătoarea Supercupei României, ediţia 2015, va păstra trofeul în propria vitrină. Cupa realizată în Italia nu este transmisibilă, spre deosebire de trofeul Cupei României, pe care învingătoarea îl poate păstra doar un an. Jucătorii care vor învinge în partida de astăzi, de la Constanţa, vor ridica deasupra capului un trofeu înalt de 70 de centimetri care cântăreşte mai bine de 6 kilograme.

Steaua e favorita meciului, ţinând cont de problemele care sunt la noi. Îi doresc lui Rădoi mult succes, dar după acest meci Dan Petrescu, antrenor ASA Tg. Mureş Am oarecare emoţii la primul meci ca antrenor, dar important e ce va arăta echipa pe teren. Indiferent de situaţia de la ASA, va fi un joc greu Mirel Rădoi, antrenor Steaua E un trofeu în joc, vom da totul să îl câştigăm, iar de joi ne vom gândi şi la bani, şi la ce avem de făcut în continuare Gabi Mureşan, mijlocaş ASA Tg. Mureş  

Istoria Supercupei României: Steaua domină topul, Rapid e pe doi
SuperDan pleacă după Supercupă

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?