Primele declarații ale fiului lui Dan Șucu le-au căzut greu la inimă fanilor rapidiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Andrei Șucu, 16 ani, a acordat primele declarații în calitate de jucător la Rapid, la câteva zile după ce a semnat primul contract de jucător profesionist cu gruparea de sub Podul Grant.

Andrei Șucu

Poate să prind un transfer în străinătate”, este visul lui Șucu junior, cel care se spune că l-a convins pe tatăl său, omul de afaceri Dan Șucu, să investească la clubul din Giulești.

A pus 8 kilograme pe el

Mă bazez mult pe tehnică, postul pe care joc îmi cere să fiu tehnic cu mingea la picior. Fizicul meu, în afară de faptul că sunt destul de schilod, e bun, am înălțime bună. Am luat și 8 kg, dacă mai pun câteva kg de mușchi va fi o mare diferență între jucătorul de acum și cel de peste câteva luni.

Trebuie să învăț să mă apăr, am momente când mă fură jocul, când nu sunt atent. Asta poate costa echipa cele 3 puncte. Eu sunt ambițios, corect. Îmi place să îmi depășesc limitele, să simt că merit să fiu undeva, să muncesc.

Mi-aș dori să joc cât mai mult pentru echipă, să câștig un campionat cu Rapid. Poate să prind un transfer în străinătate. Dar prima dată vreau să-mi fac datoria la Rapid, apoi mă gândesc la un transfer în afară sau poate la o prelungire de contract”, a declarat Andrei Șucu, pentru Rapid TV.

Andrei Șucu a debutat la prima echipă în cantonamentul din Dubai. Rapid debutează oficial în 2025 pe 20 februarie (ora 20.00), acasă, cu Poli Iași, în etapa a 22-a din Superligă.

În Italia, ieri a fost o zi mare pentru familia Șucu. Seniorul a devenit oficial președinte la Genoa, club de Serie A pe care l-a achiziționat în luna decembrie a anului trecut în schimbul sumei de 45 de milioane de euro (77% din pachetul cu acțiuni de la fondul de investiții american 777 Partners).

Dan Șucu, cu fularul echipei Genoa
Mai multe pentru tine:
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă