Interviu Preşedintele Federaţiei Europene de Judo: În România există totul pentru organizarea unui eveniment major

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Dumitru

Preşedintele Federaţiei Europene de Judo, Serghei Soloveychik, a avut declaraţii de apreciere la adresa judo-ului din ţara noastră, afirmând că România are „judokani cu inimă mare”.

Preşedintele Federaţiei Europene de Judo s-a întâlnit la Bucureşti cu starul judo-ului românesc, Alina Dumitru, şi a apreciat spiritul judokanilor din ţara noastră.

”România are judokani cu inimă mare pentru că aveţi tradiţii minunate. Astăzi m-am întâlnit şi cu Alina Dumitru, a fost o plăcere mare pentru mine şi o surpriză frumoasă. Ştiu că pentru a organiza un eveniment de cel mai înalt nivel avem nevoie desigur de profesionalism dar şi de spirit şi inimă de judoka şi voi aveţi aici în România totul. Preşedintele este capabil să organizeze, cu echipa pe care o are, orice eveniment. Fie că vorbim despre un eveniment european şi sunt sigur şi un eveniment internaţional, cum ar fi un campionat mondial. Aşa că vor cântări doar posibilităţile şi decizia finală în funcţie de competitivitatea celorlaţi candidaţi”, a declarat Serghei Soloveychik ferindu-se la o posibilă organizare de către România a Campionatelor Europene de Seniori din 2020.

Sergei Soloveychik a apreciat rolul important jucat de preşedintele Federaţiei Internaţionale, românul Marius Vizer, în dezvoltarea acestui sport.

”Dacă vorbim despre performanţă, pot spune că marele pas a fost făcut de Federaţia Internaţională de Judo, condusă de preşedintele acesteia, Marius Vizer. A fost ideea acestuia, de a organiza un tur de evenimente, Grand Slam, Grand Prix, Masters, care repetă sistemul din tenis, de a aduce bani, premii în bani. Cu 15 ani în urmă erau puţini care chiar credeau că asta se poate întâmpla cu adevărat. Dar acum vedem că e o realitate şi cred că Marius şi echipa lui au făcut o treabă extraordinară. Şi datorită acestui lucru vedem astăzi judo-ul mai aproape de cele mai populare sporturi din lume”, a spus şeful Federaţiei Europene.

Nu în ultimul rând, acesta a ţinut să sublinieze importanţa pe care o joacă sportul în educaţia tinerilor.

”Despre copii pot să spun, în primul rând, că bunul exemplu este foarte important. Dacă în România avem lideri cum ar fi Croitoru (Mircea), Alina (Dumitru) şi alţii, cu siguranţă aceste nume atrag copii către dojo şi totodată şi părinţii care vor să îşi vadă copiii asemenea acestor modele. Şi judo e un sport minunat pentru că judo îi învaţă pe copii să fie respectuoşi, să fie oneşti. Nu doar puternici psihic şi fizic dar şi să respecte adversarul şi să îşi arate politeţea. De fiecare dată vedem sportivii aplecându-se unul în faţa altuia, pe tatami, în faţa arbitrilor şi a publicului. Este un sport care oferă o educaţie bună. Cred că părinţii deştepţi îşi vor duce copiii în dojo unde să practice judo pentru că îşi vor dori ca cei mici să fie cetăţeni buni, oameni, bărbaţi şi femei cu literă mare”, a declarat Soloveychik într-un interviu acordat postului Realitatea TV

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort