Presa internaţională o ridică în slăvi pe Simona Halep: „A fost ca un ciclon“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat pentru a treia oară în finala turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o, joi, cu scorul de 6-1, 6-4, pe spaniola Garbine Muguruza, locul 3 WTA.

"Încă o şansă pentru Halep. Avea totul de pierdut, o calificare consecutivă în finală la Roland-Garros, dar şi numărul 1 mondial. Însă, susţinută de un număr mare de compatrioţi, ea nu s-a lăsat destabilizată de miză. La capătul unuia dintre cele mai bune meciuri pe zgură din carieră, ea a dominat-o pe Garbine Muguruza (6-1, 6-4). Spaniola, care nu a pierdut niciun set de la începutul turneului, a fost depăşită încă din primele momente ale semifinalei, a făcut greşeli incredibile şi a câştigat doar un singur ghem în primul set. Spaniola a fost mai agresivă în setul doi, dar Halep a fost solidă şi puternică, reuşind să accelereze în momentele cheie, mai ales la 4-4. După ce a pierdut la Roland Garros în 2014 şi 2017 în faţa Mariei Şarapova şi Jelena Ostapenko, Halep încearcă să câştige un prim titlu de Grand Sam în faţa lui Madison Keys sau Sloane Stephens", a notat L Equipe. 

"Garbine a ratat visul de a juca în finala de la Roland Garros", a notat Marca, subliniind că Halep a fost un "ciclon" în primul set..

Pentru cotidianul As, Halep va pleca de la Paris aşa cum a şi ajuns, ca număr 1 mondial. "Românca a fost mai bună şi Garbine îşi încheie drumul în semifinale", a scris As.

BBC: O sclipitoare victorie tactică a Simonei Halep

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică