Premieră în istoria fotbalului mondial: FIFA a decis perioada exactă în care se va juca Mondialul din Qatar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Giani Infantino, preşedinte FIFA

Forul mondial a luat o decizie controversată şi a dus cel mai mare spectacol sportiv al lumii într-o ţară unde în timpul verii abia dacă se poate respira din cauza căldurii.

Cupa Mondială din 2018 se apropie de sfârşit în acest weekend şi, după finala de duminică, Rusia va preda ştafeta Qatar-ului, în mod oficial.

Următorul Mondial va avea un plus şi un minus. Vestea bună e că meciurile se vor juca pe o rază de 40 de kilometri şi fanii vor avea posibilitatea de a vedea chiar două meciuri în aceeaşi zi din tribune.

În schimb, s-a stabilit că din cauza condiţiilor climatice e imposibil ca turneul să se joace, ca de obicei, în perioada iunie – iulie, când în Qatar temperaturile pot atinge şi 50 de grade Celsius. Astfel, FIFA a anunţat, astăzi, în mod oficial, ceea ce se ştia de mult: Mondialul din 2022 se va juca într-o perioadă în care temperaturile vor fi mai rezonabile în zona Golfului Perisc. Mai precis, CM 2022 se va desfăşura între 21 noiembrie şi 18 decembrie.

Această modificare va da peste cap, în primul rând, calendarul competiţional al fotbalului european. 

Apoi, rămâne de văzut dacă CM 2022 se va desfăşura cu 32 de echipe ca până acum sau dacă numărul formaţiilor calificate va fi mărit la 48.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online