Premier League, suspendată pe termen lung. Când va reveni competiţia engleză

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Allan Saint-Maximin, legitimat la Newcastle FOTO Arhivă personală/Facebook

Primul eşalon englez se alătură listei de campionate importante din fotbalul global, care îşi suspendă activitatea, ca măsură de precauţie a extinderii coronavirusului.

Reprezentanţii Premier League au anunţat, prin intermediul site-ului oficial al competiţiei, că nu se vor mai disputa meciurile din campionat. Măsura vine ca urmare a depistării pozitive a antrenorului lui Arsenal, Mikel Arteta, în urma căreia baza clubului a fost închisă, iar cei care au intrat în contact cu el se află în izolare. Primul termen anunţat ca posibilă revenire a competiţiei este pe 4 aprilie. 

Oficialii campionatului englez anunţaseră, iniţial, că etapa cu numărul XXX, din acest weekend, îşi va păstra programul, dar după confirmarea cazului tehnicianului lui Arsenal, situaţia a fost reconsiderată. Unele surse, precum „The Guardian” merg mai departe şi spun că există posibilitatea ca sezonul de Premier League să fie anulat.

Pe lângă Mikel Arteta, a mai fost depistat pozitiv cu COVID-19 şi Callum Hudson-Odoi, legitimat la Chelsea. De asemenea, Leicester City a anunţat că trei jucători au prezentat simptome şi se află în izolare, Watford şi-a testat trei dintre fotbalişti, urmând să afle rezultatele, iar Bejamin Mendy, de la Manchester City, a decis să se autoizoleze, după ce un membru al familiei sale a fost spitalizat cu simptome de coronavirus. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA