Povestea spaniolului Rafael Nadal, stăpânul absolut al Roland Garrosului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spaniolul a câştigat pentru a 8-a oară Roland Garrosul, dar acest trofeu are o însemnătate aparte: e primul Grand Şlem de la revenirea în circuit după o absenţă de opt luni.

Pe 3 iunie, Rafael Nadal a împlinit 27 de ani. L-a bătut în aceeaşi zi pe japonezul Kei Nishikori, numărul 13 mondial, dar n-a sărbătorit, deoarece se gândea deja la  semifinala contra lui Novak Djokovici, liderul mondial al tenisului masculin. Peste patru zile, Rafa avea să-l învingă pe sârb, după un meci fabulos, terminat cu 9-7 în setul decisiv. A fost a devărata finală de la Roland Garros, pentru că ce a urmat în ultimul act al competiţiei a fost doar o formalitate. Nadal l-a bătut pe conaţionalul său, David Ferrer şi a câştigat trofeul. Previzibil, ar spune unii, ţinând cont că e al optulea Grand Şlem franţuzesc din vitrina spaniolului. Openul din capitala Franţei are însă o strălucire aparte. E primul trofeu luat de la revenirea în circuit. Nadal a stat opt luni, din cauza unui afecţiuni grave la genunchiul stâng şi au fost momente când nu ştia dacă va mai juca tenis. Sindromul Hoffa, cel care l-a lovit pe tenismen, e o inflamare a ţesutului gras interrotulian. O accidentare mai puţin obişnuită, dar păcătoasă şi provocatoare de dureri cumplite. O accidentare care a necesitat pauză îndelungată şi un tratament de recuperare monoton. „Nu e ca atunci când îţi rupi mâna şi aştepţi să vezi dacă s-au sudat oasele”, a explicat Nadal.
Separarea părinţilor l-a afectat mult
Cu ajutorul medicilor, al prietenilor şi familiei, Rafa, considerat cel mai bun stângaci din istoria tenisului, s-a întors. A depăşit a doua mare cumpănă a carierei, după cea din 2009. Atunci a avut o cădere de formă cumplită, părând istovit fizic, dar şi psihic, din cauza problemelor din familie. Părinţii săi vroiau să divorţeze, după 30 de ani de csănicie. O veste devastatoare pentru sportivul, care avea noţiunea de familie aşezată deasupra oricărei alteia. În cartea sa autobiografică, intitulată „Rafa”, Nadal a povestit ce a simţit atunci:”Părinţii sunt stâlpii din viaţa mea, iar ei se prăbuşiseră. Continuitatea pe care o apreciam atât de mult a fost tăiată în două şi ordinii emoţionale i-a fost dată o lovitură grea: familia noastră era unită, n-au existat conflicte vizibile, eu simţeam armonie şi voie bună. Vestea că părinţii mei traversează o criză, după 30 de ani împreună,  mi-a tăiat răsuflarea. Familia a fost mereu sfântă, de neatins, centrul meu de stabilitate”, a povestit Nadal. Şi întradevăr, de-a lungul anilor, părinţii dar şi unchii, bunicii şi celelalte rude apropiate ale lui, au fost cei care i-au luminat paşii în tenis. Rafael e „diamantul” lor şi toată lumea se îngrijea de el. Toni, unul dintre unchii săi, i-a pus racheta în mână, la 4 ani, la clubul din Mallorca, unde muncea. Relaţia de familie îi dădea acestuia dreptul de a fi dur cu micuţul. Îl certa şi ţipa la el cu o duritate greu de suportat. Era opusul lui Miguel Angel Nadal, un alt unchi, fost fotbalist la Barcelona, coleg cu Hagi şi Gică Popescu. Acesta era blând şi ar fi vrut ca Rafa să fie fotbalist. Se baza şi pe faptul că puştiul juca bine, împărţind-se între fotbal şi tenis până la 12 ani, când între cei doi unchi a intervenit tatăl. „Trebuie să renunţi la un sport, pentru că altfel se duce naibii şcoala ta. Ori tenis ori fotbal”, a spus Nadal senior. „Mi-a fost greu să aleg, dar am ales tenisul, iar timpul mi-a dat departe”. Fotbalul i-a rămas la suflet. Ţine cu Real Madrid şi cu Mallorca, nu ratează meciurile naţionalei şi e prieten bun cu Iker Casillas şi alţi fotbalişti din selecţionata iberică.
E sensibil şi fricos
Nadal a depăşit şocul separării părinţilor săi şi pentru că aceştia au rămas să locuiască împreună, pe domeniul de la Manacor, acolo unde stă şi sora lui. Ştiind că fiul lor are nevoie de susţinere, cei doi merg împreună la turneele importante ca să-i asigure acestuia moralul. Îl îndeamnă mereu să fie serios şi să facă orice antrenament ca şi cum ar fi ultimul. „După necazurile pe care le-am avut am înţeles şi eu că viaţa de sportiv e scurtă. Se poate termina oricând. La 19 ani aveam nişte probleme la călcâi, iar medicii mi au spus că s-a terminat cariera mea. A fost primul moment în care am plâns. Atunci când ţi-e greu trebuie să crezi în tine”, e mottoul lui Nadal. Cel mai bine îl descrie însă mama sa, Ana Maria: „Băiatul meu e foarte sensibil, e plin de temeri şi nesiguranţă, pe care cei care nu-l cunosc nu şi le pot imagina. Nu-i place întunericul şi preferă să doarmă cu televizorul sau cu lumina aprinsă. Nu se simte confortabil când tună şi fulgeră şi dacă e furtună nu te lasă să ieşi din casă, indiferent de treaba pe care o ai. Apoi, are obiceiuri culinare speciale. Nu mânâncă brânză, roşii şi şuncă, mâncărurile noastre tradiţionale”

54 de milioane de euro a câştigat Nadal din tenis

Are 12 titluri de Grand Şlem câştigate
Rafael Nadal e regele Roland Garrosului, cucerind trofeul de opt ori, fapt unic în istoria modernă a turneului parizian. Spaniolul are în total 12 Grand Şlemuri şi visează să-l egaleze pe elveţianul Roger Federer, care conduce în ierarhia all-time al acestor titluri cu 17 victorii finale. Federer este urmat de Sampras (14 titluri), iar pe poziţia a treia stau Nadal şi Roy Emerson (12), urmaţi de Bjorn Borg (11). Novak Djokovici, numărul 1 ATP, are doar 7 titluri de Grand Şlem.

Din cauza absenţei îndelungate, Nadal a căzut pe locul 5 în clasamentul ATP
 

Rafael Nadal a revenit pe terenul de tenis după o lungă absenţă

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi