Povestea româncei care a depăşit-o pe Şarapova: „Citeam ştirea în avion şi nu-mi venea să cred!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are în Simona Halep cea mai bună jucătoare de tenis din lume la ora actuală. Există însă şi o altă sportivă în circuitul feminin care a făcut furori în sezonul recent încheiat.

Cinci românce se află, în acest moment, în Top 100 WTA: Simona Halep (1), Sorana Cârstea (37), Irina Begu (43), Mihaela Buzărnescu (60) şi Monica Niculescu (77).

Dintre acestea, cea mai spectaculoasă ascensiune în acest an a avut-o Mihaela Buzărnescu (29 de ani). În ultimele şase luni, ea a urcat 480 de locuri în ierarhia mondială, iar în acest moment se află deasupra Mariei Şarapova (61 WTA).

Cum a fost posibilă o astfel de ascensiune în doar câteva luni? Pe scurt, Buzărnescu a câştigat turneele ITF la Hódmezővásárhely (Ungaria), Izmir (Turcia), Getxo (Spania), Versmold (Germania), Biarritz (Franţa), Poitiers (Franţa) şi Toyota (Japonia).

Mai mult, în luna octombrie, ea a avansat până în semifinalele turneului WTA, la Linz, trecând de Kontaveit, Tomljanovici şi Bencici, înainte de a ceda în faţa lui Strycova.

Cu peste 70 de meciuri disputate în acest an, Buzărnescu şi-a câştigat locul pe tabloul principal de la US Open. Într-o intervenţie la Digi Sport, românca şi-a analizat sezonul de vis.

Ce a spus?

*Aseară, eram în avion şi citisem ştirea asta cu peste 70 de meciuri şi cu o comparaţie între mine şi Sharapova. Câte turnee am jucat eu şi câte a jucat ea, ca să ajungem la acelaşi clasament, aproximativ. Pentru mine e total o surpriză, nu mă aşteptam la începutul acestui an, mai ales că mă gândeam să renunţ. Peste 70...Nu-mi vine să cred, 70 de meciuri chiar e foarte mult.

*E un record, aş putea spune. Sper să fie şi pentru cei mai mici un model, să creadă că se poate întâmpla. Nu contează vârsta, nu contează clasamentul, contează doar să poţi să crezi şi să joci cât mai relaxat. În niciun caz, nu mă gândeam că ajung la clasamentul ăsta. De când eram mică, mi-am dorit să ajung cel puţin în Top 100.

*Îmi doresc să joc mai multe turnee WTA. Peste două săptămâni, voi juca un ITF în Dubai, cu premii de 100.000 şi după aia sper să pot pleca la Shenzhen, la un WTA în China, urmat de Hobart şi de Australian Open.

*Îmi doresc să pot ajunge în Top 30. Chiar îmi doresc foarte mult să pot fi favorită la Roland Garros. Ar fi incredibil.

*Chiar aş vrea să o întâlnesc pe Halep. Aş vrea să joc contra Serenei. Sper să revină în curând. Şi cu sora ei...Venus era idolul meu când eram micuţă. Mă uitam la meciurile ei, mi-a plăcut foarte mult de ea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"