Povestea naţionalei Islandei. Cum au ajuns nişte „pescari“ fotbalişti
0În 2011, Islanda era pe locul 104 în lume. În 2013 a ratat la play-off prezenţa la Mondialul din Brazilia, acum a ajuns pe poziţia 34 în clasamentul FIFA şi e prima într-o grupă infernală, cu Olanda, Turcia şi Cehia, cu maximum de puncte şi niciun gol încasat. Pe primele două le-a învins deja.
Ce ar fi spus Piţurcă la începutul unor preliminarii în care România ar fi fost într-o grupă cu Olanda, Turcia şi Cehia?
Sau cum ar fi sunat mesajul selecţionerului după primele trei meciuri, cu trei victorii fără gol primit, dintre care două în faţa Turciei (3-0) şi Olandei (2-0)?
Un vis pentru noi, o realitate pentru o naţională nordică, una liliputană însă, reprezentanta unei ţări insulare, aflată undeva între nordul Atlanticului şi Oceanul Arctic. Cu o populaţie aproape egală cu cea a Clujului, 325.000 de locuitori, Islanda e cunoscută în lumea sportului mai degrabă în handbal (naţionala masculină a obţinut un argint la J.O. din 2008 şi un bronz la Europeanul din 2010) şi nicidecum în fotbal.
Şi totuşi, de câţiva ani, lucrurile au început să se schimbe. Naţionala care nu s-a calificat niciodată la un turneu final a ajuns la play-off-ul pentru CM 2014 (a fost învinsă de Croaţia, 0-2 la general), iar acum defilează în preliminariile pentru Euro 2016, într-o grupă infernală.
Vectorii ascensiunii: antrenorii şi terenurile artificiale
Un rol important în ascensiunea fotbalului islandez îl poartă federaţia din ţara insulară. Care a descoperit că e nevoie de doi factori care ulterior vor produce jucători (tineri) de calitate: antrenorii şi terenurile de joc.
Din 2002 încoace, federaţia nordică a instituit un sistem de calificare pentru antrenori, aprobat ulterior de UEFA. Iar numărul persoanelor care au urmat cursurile respective a crescut de la an la an. De la 147 de persoane, în 2002, la 630 de persoane, spre exemplu, în 2010, adică 0,2 la sută din populaţie! Iar cum structura divizionară a fotbalului islandez cuprinde doar 92 de echipe, acest lucru înseamnă doar 92 de posturi disponibile, la prima echipă. Ceilalţi tehnicieni pot găsi de muncă în fotbalul juvenil.
Ce a mai contat? Ţară cu un climat subpolar, cu o temperatură medie între 0 şi 10°C, Islanda nu e chiar ţara ideală pentru fotbal. În 2002, pe insulă existau doar cinci terenuri artificiale. Anul trecut, potrivit datelor federaţiei, numărul acestora crescuse la 22 de terenuri artificiale de dimensiuni mari şi 150 mai mici, în diverse oraşe de pe insulă. În plus au apărut şi „baloanele“, acele suprafeţe acoperite, în care se introduce aer cu ajutorul unui generator şi în care jucătorii se pot antrena oricând, indiferent de condiţiile meteorologice.
Prezentul: selecţionerul Lagerbäck şi generaţia 2011
Echipa care a adus prima victorie din istoria Islandei, în faţa Olandei, după 11 meciuri, n-a apărut peste noapte. E o grupare sudată. Alfred Finnbogason (Real Sociedad), Aron Gunnarsson (Cardiff), Birkir Bjarnason (Pescara), Gylfi Sigurdsson (Swansea), Johann Berg Gudmundsson (Charlton), Kolbeinn Sigthorsson (Ajax) şi Rurik Gislason (Copenhaga) au făcut parte din echipa de tineret (under 21) a Islandei care s-a calificat, în premieră, la un turneu final, Europeanul din 2011.
Acum, această generaţie se pregăteşte să ducă naţionala mare a Islandei, tot în premieră, la CE 2016.
Nu singură, ci, din 2011, cu ajutorul lui Lars Lagerbäck, fost selecţioner al Suediei (2000-2009), un antrenor care a impus disciplină şi un joc riguros unor jucători talentaţi
Clasament Grupa A
1.Islanda 3 3 0 0 8-0 9
2.Cehia 3 3 0 0 8-4 9
3. Olanda 3 1 0 2 4-5 3
4. Letonia 3 0 2 1 1-4 2
5. Turcia 3 0 1 2 2-6 1
6. Kazahstan 3 0 1 2 3-7 1
Următoarea etapă (16 noiembrie): Olanda – Letonia, Cehia – Islanda, Turcia – Kazahstan