Ponta: Pentru cât de puţin am făcut pentru sportivii noştri, este o minune că avem atâţia medaliaţi la JO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Victor Ponta

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că pentru cât de puţin investeşte România în sportivii săi, este o minune că avem atâţia medaliaţi la Jocurile Olimpice de la Londra.

"Nu pot decât să confirm, şi-l am pe ministrul de Finanţe lângă mine, că, mâine, Guvernul îşi va ţine cuvântul dat şi vom acorda şi recompensele materiale meritate de către cei care au obţinut medalii. Se vorbeşte şi probabil se va vorbi în zilele următoare, că nu sunt atât de multe medalii cât ne-am fi dorit sau cât am avut cu alte ocazii. Iar eu am venit să depun mărturie că în aceste doar trei zile în care am văzut care este atmosfera, am discutat cu preşedintele Comitetului Olimpic, cu preşedinta Autorităţii, pentru cât de puţin am făcut noi ca autorităţi şi ca ţară pentru sportivii noştri, este o minune că avem atâţia medaliaţi şi dacă nu înţelegem acest lucru s-ar putea ca în 2016 să avem mai puţini şi în 2020 mai puţini", a declarat premierul, la ceremonia de decorare a sportivilor premiaţi la Olimpiada de la Londra, desfăşurată la Palatul Cotroceni.

Ponta a afirmat că doreşte să-i felicite şi pe sportivii care au participat la JO dar nu au obţinut medalii, punctând că să te confrunţi cu cei mai buni din lume, care au "condiţii de zece ori, de o sută de ori mai bune decât ale sportivilor noştri" nu e deloc "aşa de uşor cum pare la televizor".

"Vreau să le mulţumesc pentru că în aceste două, trei zile, acolo unde am asistat la competiţii şi am purtat bluza cu România pe care am primit-o de la Comitetul Olimpic am văzut foarte mult respect pentru delegaţia noastră şi pentru ţara noastră şi cred că nimeni nu poate face mai mult pentru România decât faceţi dumneavoastră. Însă, în acelaşi timp, vă rog - şi veţi avea tot sprijinul meu - să vă gândiţi practic de săptămâna aceasta la Rio 2016. Şi nu doar să vă gândiţi, ci să folosiţi şi un apel pentru conducătorii sportului, pentru dumneavoastră, pentru antrenori, pentru sportivi, pentru şefii de federaţii, să vă gândiţi repede la ce anume trebuie să facem pentru ca sportivii noştri să se bată în condiţii cât de cât egale cu alţi sportivi în următoarele competiţii", a adăugat Ponta.

El a reiterat faptul ca din toamnă să existe acel pachet legislativ care să cuprindă strategia României pentru echipele olimpice, pentru dezvoltarea sportului şi investiţiile de care este nevoie.

"Am înţeles şi am învăţat că în sport nu poţi să investeşti astăzi şi mâine să ai rezultate. Ţările cu care ne-am luptat investesc de 10, de 20, de 30 de ani foarte mult în sport şi e extrem de greu să păstrăm un nivel de performanţă comparabil. Am mai spus că singura lege pentru care mi-aş angaja răspunderea în faţa Parlamentului este legea sportului şi vă rog să nu rataţi această ocazie. Sunt absolut convins că e bine să-i felicităm pe cei care au medalii, să le oferim premii şi niciodată nu l-am convins atât de uşor pe ministrul de finanţe să scoată din vistierie cinci milioane de euro - aş vrea să fie 50, nu cinci - să fi avut atât de multe medalii, dar nu e suficient să premiem la sfârşit, ar trebui să ştim să investim înainte şi sunt convins că în 2016, nu ştiu, poate cu alt preşedinte şi alt prim-ministru, nu asta contează, dar în 2016, aici, la festivitatea de premiere o să fie şi fetele şi băieţii care sunt astăzi, dar şi mulţi alţii", a subliniat primul-ministru.

El a declarat că dacă se investeşte şi dacă îi respectăm mai mult pe cei care "muncesc în sport", România va avea rezultate mai bune, iar dacă nu, atunci nu putem decât să constatăm că alţii au mai multe medalii.

În încheiere, Ponta le-a mulţumit sportivilor pentru că l-au făcut să fie mândru că este român.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie