Poetul Păunescu, protectorul Craiovei! Vezi cum l-a transferat pe Dobrin în Bănie şi l-a făcut libero pe Ștefănescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Păunescu

Adrian Păunescu a fost un suporter împătimit al Universităţii Craiova, club la care a deţinut funcţia de preşedinte de onoare.

Poetul s-a apropiat de formaţia din Bănie la începutul anilor ’70. Fiind în anturajul fostului ministru de externe, Ştefan Andrei, el a venit alături de acesta la Craiova înainte ca alb-albaştrii să câştige primul lor titlu, în 1974, şi a ajutat la crearea marii echipe de la începutul anilor ’80, „Craiova Maxima“.

Păunescu s-a implicat şi la echipă. Puţini ştiu că poetul a fost cel care l-a convins pe marele Dobrin să lase Piteştiul natal şi să semneze în 1974 cu Universitatea.

Adrian Păunescu este cel care l-a convins pe Dobrin să vină la Universitatea. Noi ştiam că el este de neclintit de la Piteşti. Dobrin a ajuns în Craiova, a primit o sumă consistentă de bani la acea vreme, 50.000 de lei, şi a semnat cererea de transfer pentru Universitatea, acceptând chiar să stea doi ani fără să joace, deoarece FC Argeş nu a fost de acord cu plecarea lui din Piteşti. Aşa era regulamentul atunci“, a povestit mentorul Craiovei Maxima, Corneliu Andrei Stroe.

Aducerea lui Dobrin la Craiova s-a petrecut într-o noapte, o echipă de muncitori aducând de la Piteşti mobila fotbalistului. Până la urmă, fostul mare jucător al României nu a apucat să debuteze la Ştiinţa, revenind peste trei luni la FC Argeş.

Ştefănescu, făcut libero la sugestia sa

O altă mutare marca „Adrian Păunescu“ a fost reprofilarea lui Costică Ştefănescu. În 1975, poetul asista de pe bancă, alături de antrenorul Teaşcă, la un amical cu Nitramonia Făgăraş.

S-a iscat un conflict între Teaşcă şi Deselnicu, ultimul nerespectând indicaţiile tactice. Şi atunci Păunescu i s-a adresat lui Teaşcă: «Scoate-l pe Deselnicu! Bagă-l pe Ştefănescu». Nea Titi s-a conformat şi aşa am fost trecut ca libero, post pe care am jucat până la finalul carierei“, a povestit Ştefănescu, cel care a debutat în fotbal ca mijlocaş, dar care a făcut pasul la naţională ca libero, adunând 66 de selecţii.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare