Platini va fi audiat de Comisia de Etică a FIFA în perioada 16-18 decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele UEFA, Michel Platini, candidat la şefia FIFA, dar în prezent suspendat din toate activităţile legate de fotbal, va fi audiat de Comisia de Etică a forului internaţional, între 16 şi 18 decembrie, susţine presa internaţională, citând surse apropiate organizaţiei de la Zurich.

La finalul lunii noiembrie, Camera decizională a Comisiei de Etică prezidată de Hans-Joachim Eckert a deschis proceduri ce îi vizează pe Joseph Blatter şi Michel Platini, în baza rapoartelor prezentate de Camera de investigaţii.
Atunci, presa franceză susţinea că această cameră decizională solicita excluderea pe viaţă din activitatea fotbalistă al lui Platini, vizat pentru că a primit suma de 1,8 milioane de euro pentru servicii prestate între 1999 şi 2002.

Blatter, Platini, care îndeplineşte şi funcţia de vicepreşedinte al FIFA, şi secretarul general Jerome Valcke au fost suspendaţi, la 7 octombrie, pentru 90 de zile, pentru presupuse fapte de corupţie, de Comisia de Etică a forului fotbalistic mondial. Perioada de suspendare a celor trei se referă la orice activitate naţională şi internaţională legată de fotbal.

Blatter este suspectat că a efectuat o "plată neloială" de două milioane de franci elveţieni în favoarea lui Michel Platini. Această plată s-a făcut în 2011, în prejudiciul FIFA, pentru servicii prestate de Platini între 1999 şi 2002. Michel Platini s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, în urma deciziei Comisie de Apel a FIFA, care i-a menţinut suspendarea provizorie, de 90 de zile, din orice actrivitate legată de fotbal, hotărâtă de Comisia de Etică a forului mondial. Platini a cerut TAS să-i ridice suspendarea provizorie până la o decizie finală a FIFA în cazul său, a relatat Mediafax. Platini îşi vede candidatura la preşedinţia FIFA în pericol, deoarece el nu are dreptul să participe ca oficial la nicio activitate legată de fotbal pe perioada suspendării. Singura şansă a preşedintelui suspendat al UEFA să participe la alegerile din 26 februarie 2016 este să obţină o decizie favorabilă la TAS.

Mai multe pentru tine:
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Cum a rămas un israelian fără 5.500 de euro după ce a călătorit cu un român de la Sibiu la Iași
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Un angajat al Departamentului de Stat al SUA, concediat pentru că a ascuns o relație cu o chinezoaică