Piţurcă şi Reghecampf au dat-o la pace: 0-0 în "clasicul" Arabiei Saudite. Meciul a fost întrerupt din cauza incidentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

60.000 de spectatori au făcut luni seara o atmosferă superbă la „clasicul” Arabiei Saudite, între echipele conduse de Victor Piţurcă şi Laurenţiu Reghecampf, Al-Ittihad, respectiv Al-Hilal.

Meciul dintre antrenorii români care se duşmănesc s-a încheiat la egalitate, scor 0-0. Formaţiile conduse de români îşi menţin poziţiile din clasament, adică locurile patru şi cinci. La Al-Hilal, Mihai Pintilii a fost titular. 

Partida a fost disputată, cu ocazii clare de gol de ambele părţi, în special în repriza secundă.

În tribune, atmosfera a fost una senzaţională, în special înaintea partidei, când steaguri uriaşe, în culorile celor două cluburi, au fost desfăşurate pe gazon. Chiar dacă au fost în inferioritate numerică, mii de fani ai lui Al-Hilal au făcut deplasarea la Jeddah, pentru a susţine echipa lui Reghecampf şi Pintilii. 

Înspre finalul partidei, zeci de sticle de plastic au fost aruncate în teren de fanii lui Al-Hilal, jocul fiind întrerupt pentru câteva minute. 

Mai multe pentru tine:
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată