Piţurcă, regretat: fostul selecţioner e dorit înapoi la echipa naţională. Cine a promovat această idee pentru Euro 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă

România are patru victorii în preliminarii dintre care două, cele cu Grecia şi Finlanda, ambele în deplasare, au fost obţinute de Piţi. După cele patru remize consecutive ale tricolorilor, lumea şi-a adus aminte de fostul selecţioner.

Chiar Piţurcă a ţinut să le dea o palmă celor care l-au contestat, după ce România s-a chinuit pentru o remiză, 1-1, acasă, cu Finlanda, în condiţiile în care, la Helsinki, cu Piţurcă pe bancă, tricolorii au învins relativ uşor, scor 2-0.

Acum, după ultimele rezultate ale naţionalei, a apărut zvonul potrivit căruia România poate avea alt selecţioner la Euro 2016, Iordănescu urmând a pleca după finalul preliminariilor.

În acest context, Adrian Neaga a vorbit la Digi Sport despre revenirea lui Piţi la prima reprezentativă: „ Ca român, îmi doresc să ne calificăm la Euro cu orice selecţioner. Dacă va schimba, sper să vină Piţurcă“.

Mihai Stoichiţă a subliniat şi el că o eventuală calificare la Euro 2016 ar fi, într-o măsură importantă, şi meritul fostului selecţioner.

„Dacă Iordănescu califică echipa la Euro e şi meritul lui, dar şi al lui Piţi“, a spus „Lippi“.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat