Piţurcă, cea mai proastă decizie a vieţii: Cum a pierdut fostul selecţioner un milion de euro printr-o semnătură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victor Piţurcă e renumit în lumea fotbalului pentru că, de obicei, în momentul despărţitii de o echipă, ia şi pielea de pe patronul care l-a angajat. A fost însă un episod în care tehnicianul de 61 de ani a luat o mare „ţeapă“.

Victor Piţurcă a fost pe banca României în trei mandate diferite, iar la ultimul dintre ele, el a beneficiat de un contract scandalos pe care i l-a oferit fostul preşedinte FRF, Mircea Sandu.

Concret, potrivit acordului semnat între „Satana“ şi Sandu, Federaţia Română de Fotbal nu putea încheia colaborarea cu Piţurcă decât prin plata sumei de un milion de euro! Iar asta indiferent de rezultatele obţinute de prima reprezentativă! La un moment dat, „Naşul“ a venit cu o explicaţie penibilă pentru includerea unei astfel de clauze, susţinând că ea s-a strecurat în contract din cauza unei greşeli!

În aceste condiţii, inclusiv după ce Sandu a fost înlocuit de Burleanu la FRF, Piţurcă a rămas în funcţie. Ulterior însă, fostul selecţioner a renunţat la banca naţionalei, deoarece a primit un contract mult mai avantajos din punct de vedere financiar din partea celor de la Al-Ittihad (Arabia Saudită).

Prezent la Digi Sport, Răzvan Burleanu a dezvăluit cum a reuşit să încheie colaborarea cu Piţi, fără a plăti despăgubirea de un milion de euro.

Ce a spus Burleanu?

*Recunosc, a fost o greşeală aducerea lui Daum şi am mai spus asta. Dar, dincolo de acest aspect, eu i-am susţinut pe toţi selecţionerii, inclusiv pe Anghel Iordănescu şi pe Victor Piţurcă. 

*Acesta din urmă m-a acuzat că i-am făcut vânt din federaţie. Ştiţi care este, de fapt, supărarea lui Victor Piţurcă? Cred că o să rămân în istoria fotbalului românesc ca singura persoană care conduce o structură sportivă şi nu plăteşte unui antrenor clauza de reziliere.

*Victor Piţurcă putea câştiga mai mult din rezilierea contractului decât din activitatea sa. Avea o clauză în contract, conform căreia dacă noi îl dădeam afară trebuia să-i dăm un milion de euro. În schimb, dacă pleca el, nu mai plătea nimic. Apoi, l-am convins să semneze o clauză prin care fiecare dintre părţi putea denunţa unilateral contractul.

*Mai apoi, după trei ore, Victor Piţurcă s-a răzgândit pentru că şi-a dat seama ce a făcut. Azi aş fi fost cel mai bun prieten al lui Victor Piţurcă, dacă-i plăteam banii.

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare