Petrolul s-a "rupt" la mijloc. Contra nu mai are patru fotbalişti importanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Marinescu are nevoie de o pauză îndelungată

Cosmin Contra are mari probleme de lot în acest final de sezon, în care Petrolul încearcă să câştige Cupa Românei şi să se claseze pe podiumul Ligii 1.

În primul rând, căpitanul Laurenţiu Marinescu a devenit indisponibil pentru şase luni, după ce s-a accidentat în meciul cu Chjajna. El trebuie să se opereze la ligamentele încrucişate ale genunchiului stâng şi nu va mai juca până spre finalul anului. Apoi, Vlăduţ Morar are o întindere musculară, care face ca el să aibănevoie de de trei săptămâni de pauză. Ovidiu Hoban a luat roşu direct în meciul de la Chiajna şi va lipsi în următoarele două meciuri, plus că e şi accidentat, vând o ureche secţionată în urma unei lovituriprimite de la africanul Bambara. Al patrulea absent din linia mediană a Petrolului este francezul Florence Sauvadet, care lipseşte de ceva timp din cauza unei rupturi şi care încă n-a revenit din Franţa, unde a fost la tratament.

Petrolul joacă sâmbătă, de la ora 19.00, derbyul pentru Liga Europa, cu Astra Giurgiu, după care mai are un meci îăn deplasare cu U Cluj şi apoi în ultima etapă joacă, acasă, cu Gaz Metan Mediaş.

"Lupii" au câştigat manşa tur din semifinalele Cupei României, 3-0 la Galaţi, cu Oţelul, şi joacă returul marţi, 21 mai, la Ploieşti.

Cosmin Contra nu-l vrea pe Mutu la echipă

Mai multe pentru tine:
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG