Petrolul Ploieşti şi-a găsit antrenor. Un fost stelist va încerca să scape echipa de la retrogradare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Petrolul Ploieşti a a ajusn la al treilea antrenor în acest sezon, după de Tibor Selymes a fost demis, iar Eusebio Tudor şi-a dat demisia.

Cel care va încerca să redreseze echipa "lupilor" este Mihai Stoichiţă. Fostul stelist, acum în vârstă de 61 de ani, n-a mai antrenat de aproape doi ani, de când s-a despărţit de Al Samyra, din Kuweit, dar are o vastă experienţă profesională, pregătit peste 20 de echipe, din opt ţări. "Nu i-am văzut în foarte multe meciuri pe băieţii de la Petrolul. Lotul îl poţi definitiva abia cînd îi cunoşti foarte bine pe jucători. Îţi asumi un risc atunci când vii la Petrolul şi te uiţi la ce program are", a declarat cel poreclit Lippi.

Mihai Stoichiţă va debuta pe banca Petrolului sâmbătă, în meciul cu CSMS Iaşi. 

Mai multe pentru tine:
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat