Petrolul Ploieşti a transferat doi jucători din Olanda

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patrick N'Koyi şi Gevaro Nepomuceno.

FC Petrolul Ploieşti anunţă perfectarea transferurilor definitive ale fotbaliştilor Patrick N'Koyi şi Gevaro Nepomuceno.

Ambii urmează să se alăture echipei începând cu 1 iulie. La jumătatea unui sezon în care ocupă locul secund în Liga I şi este calificată în semifinalele Cupei României, având şanse reale de a realiza primul event din istoria clubului, Petrolul îşi pregăteşte deja viitoarea ediţie de campionat. Gruparea ploieşteană a definitivat, astăzi, achiziţionarea jucătorilor Patrick N'Koyi şi Gevaro Nepomuceno, fiecare dintre ei semnând contracte valabile în următorii 3 ani.
Cei doi sunt colegi şi evoluează în prezent la Fortuna Sittard, în liga secundă olandeză, unde vor rămâne până la încheierea sezonului, urmând să devină petrolişti, în mod oficial, la data de 1 iulie 2014.
În vârstă de 24 de ani, N'Koyi este de origine congoleză şi joacă atacant, în timp ce olandezul Nepomuceno are 21 de ani şi evoluează ca mijlocaş ofensiv în banda stângă.

Cei doi au ţinut să-i salute pe suporterii ploieşteni, pozându-se cu tricoul şi fularul Petrolului şi au declarat la unison că abia aşteaptă să intre în haita lupilor.

Sursa: fcpetrolul.ro

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum a devenit Andrew Mountbatten Windsor „obsedat de femei”. Sindromul dezlănțuit al rezervei râzgâiate
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort