Petre Grigoraş, antrenorul Oţelului Galaţi, se confruntă cu probleme cardiace din cauza cărora a fost operat miercuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul echipei Oţelul Galaţi, Petre Grigoraş (48 de ani), a fost operat în cursul zilei de miercuri şi urmează să fie externat până la finalul săptămânii acesteia.

Odată trecut „testul“ operaţiei, cel mai important modul în care evoluează starea de sănătate a lui Petre Grigoraş în următoarele 48 de ore, astfel încât va rămâne sub supraveghere medicală cel puţin până vineri. Primele informaţii indică revenirea acestuia pe banca tehnică a gălăţenilor chiar de săptămâna viitoare. Intervenţia chirurgicală la care a fost supus antrenorul Oţelului presupune montarea unui stimulator cardiac, acest lucru fiind realizat la o clinică din Braşov. 

Dificultăţile medicale pe care le-a întâmpinat Grigoraş au fost asociate cu misiunea pe care a avut-o acesta la echipă, aceea de a salva Oţelul de la retrogradare. Tehnicianului i s-a făcut rău în dimineaţa zilei de luni, astfel încât a fost internat la spital şi locul său de pe banca tehnică de la meciul cu FC Braşov a fost ocupat de Gabriel Viglianti, fost jucător al gălăţenilor. Grigoraş nu este la primele probleme de acest gen: în urmă cu câţiva ani, pe vremea când pregătea Poli Iaşi, tehnicianul a ajuns la spital pe fondul stresului.

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”