Peste 1000 de copii înotători se antrenează în aer liber. Ministerul nu are alternative pentru bazinul de la Lia Manoliu, închis din cauza unui şoarece

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Bran, ministrul Tineretului şi Sportului

Peste 1000 de copii de la cluburi de înot de stat şi private din Bucureşti se antrenează în aer liber la temperaturi scăzute, după ce bazinul acoperit din cadrul Complexului Lia Manoliua fost închis în primăvară, când a fost găsit un şoarece în apă.

Un grup format din antrenori, profesori şi părinţi au depus miercuri la Ministerul Tineretului şi Sportului un memoriu semnat de 660 de persoane prin care solicită redeschiderea bazinului. 
„Bazinul a fost închis în aprilie pentru că s-a găsit un şoricel în apă. S-a făcut deratizarea, apoi s-a mers în bazinul descoperit, iar cel acoperit nu se mai deschide. Iar noi nu mai avem unde să lucrăm. Sunt peste 1000 de copii care se antrenau acolo. Acum ne antrenăm pe unde putem, noi ne antrenăm afară cât ne mai permite vremea. Temperatura apei e OK, dar temperatura apei nu ne mai permite. Noi vrem să ne continăum activitatea până intră bazinul în reabilitare. Acum am zis să venim cu un memoriu la minister pentru că avem nevoie să lucrăm, să fie redeschis bazinul cu toată responsabilitatea pentru copii care intră acolo. Sunt copii care vor renunţa, chiar dacă ne relochează la Otopeni, să spunem, pentru că e foarte greu să faci drumul până acolo”, a declarat Mihai Vintilă, antrenor la CSS1 Bucureşti.
Cluburile private care au grupe de copii riscă să îşi încheie activitatea, părinţii nefiind dispuşi să-i aducă pe cei mici să se antreneze în aer liber.
„Avem copii de la patru ani care nu au unde să facă antrenament. Momentan sunt afară, la 13 grade. Din păcate şi bazinul Olimpia este închis. Au fost cazuri multe în care copii s-au îmbolnăvit, răcesc, le curge nasul, nu ai cum să bagi copiii în apă pe vremea asta, este inuman. Bazinul e închis de la 1 aprilie, în şase luni cred că se putea face ceva. Pentru şcoala noastră înseamnă numai rău, urmează sistarea activităţii total”, a spus Irina Mărginean, de la clubul privat Achis Bucureşti.
După întâlnirea cu ministrul Tineretului şi Sportului, Ioana Bran, situaţia a rămas incertă demnitarul neputând să le ofere părinţilor alternative imediate. „Săptămâna viitoare CNI–ul va redeschide procedura de licitaţie, sperăm să fie atribuită lucrarea cât de repede şi să înceapă lucrările. CNI a început procedurile de refacere, e vorba de reparaţii capitale, nu e vorba de o zugrăveală, de trei ani au loc discuţii. Ne bucurăm că au fost făcuţi paşi concreţi în a-l reface. Din ce ştim noi 15 luni ar trebui să dureze lucrările. Am discutat şi despre posibilitatea ca bazinul descoperit tot de la Lia Manoliu să vedem dacă poate fi acoperit, să fie funcţional pe perioada iernii. Noi am avut o discuţie cu directorul, de a pune un balon peste acest bazin, dar din păcate, a fost construit cu instalaţiile în exterior şi riscăm o îngheţare. Nu zic că nu vom relua discuţia. Mai e varianta bazinului Olimpia, unde există o defecţiune. Ministerul a alocat partea financiară pentru reparaţii, în cel mai pesimist caz, în decembrie va fi redeschis, dar ţine de ceea ce vor găsi în momentul în care vor sparge”, a declarat ministrul Ioana Bran, după întâlnirea cu părinţii.
Bran a precizat că este exclusă redeschiderea chiar şi temporară a bazinului acoperit din motive de securitate: „Dumnealor au venit cu acest memoriu prin care ni se cere redeschiderea bazinului Lia Manoliu. Am concluzionat că acest lucru nu se poate pentru că este strict o chestiune de siguranţă. Vorbim de structura de rezistenţă de filtrele care nu au mai fost schimbate din anii ’70, despre sistemul de clorificare, despre tencuiala care pică de pe tavan. Şi atunci acolo nu se poate redeschide din cauza siguranţei. Se poate întâmpla o nenorocire şi părinţii au înţeles că acest bazin nu poate fi redeschis”.
Bazinul de înot din cadrul complexului Lia Manoliu din Capitală a fost închis la 2 aprilie, după au apărut imagini cu un şoarece aflat în apă, în timpul antrenamentului unor copii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG