„Performanţă“ românească la Euro 2016: cel mai bun pasator al tricolorilor e depăşit de opt portari. Avem toate cifrele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Euro 2016 s-a terminat de trei zile şi au trecut 24 de zile de la ultimul meci jucat de România în competiţie, însă tot apar date care redau dimensiunea prestaţiei ruşinoase pe care tricolorii au avut-o în Franţa.

UEFA a publicat clasamentele bazate pe cifre şi statistici, furnizând ierarhii atât pentru echipe, cât şi pentru fotbalişti. 

Ce reiese din analizele UEFA? România, ca echipă, e în coada mai tuturor clasamentelor, iar jucătorii români au contribuit la acest deznodământ cu cifre dezolante.

Iordănescu şi-a ratat concediul

Tricolorii n-au ştiut ce să facă la Campionatul European cu mingea şi, drept urmare, nici nu prea au ţinut de ea. Jocul de pase a fost de-a dreptul catastrofal, Chiricheş şi compania adunând 824 de pase în cele trei întâlniri cu Franţa, Elveţia şi Albania. Doar Cehia şi Irlanda de Nord au stat mai prost la acest capitol. 

Iar faptul că Toni Kroos de la nemţi a reuşit de unul singur 608 pase, aproape cât toată echipa României în trei partide, vorbeşte de la sine despre cum a pregătit Anghel Iordănescu Euro 2016. La aşa cifre, poate că era mai bine ca selecţionerul să meargă în concediu înainte şi pe durata turneului final şi nu imediat după eliminarea României din competiţie.

Un alt amănunt care şochează e că tricolorul cu cele mai multe pase bune a fost Vlad Chiricheş (99). Numai că, fiind stoper, acesta a oferit pase de patru, cinci metri către colegii săi din apărare şi cei doi „închizători“. Chiar şi aşa însă, căpitanul naţionalei ocupă locul 142 în ierarhia paselor reuşite, fiind depăşit de opt portari! Neuer (192 de pase în total), Rui Patricio (158), Kiraly (144), Buffon (130), Lloris (124), Fabianski (122), Halldórsson (108) şi Hennessey (103) sunt cei opt oameni dintre buturi care au reuşit mai multe pase la turneul final decât cel mai bun jucător român la acest capitol.

Nici defensiva n-a strălucit

În gândirea tactică a lui Anghel Iordănescu, jocul ofensiv a fost sacrificat în dauna celui defensiv. Numai că nici cifrele României furnizate de UEFA pentru acest capitol nu te dau pe spate.

Ca echipă, trupa „Generalului“ a stat extrem de prost în ceea ce priveşte numărul baloanelor recuperate pe faza defensivă. Locul 19 în această ierarhie arată că doar Rusia, Turcia, Ucraina, Cehia şi Suedia au recuperat mai puţine mingi decât România.

Iar fotbalistul care a contribuit cel mai mult la baloanele câştigate de tricolori a fost Cristi Săpunaru, cel care ocupă abia poziţia a 77-a în clasamentul general, având de trei ori mai puţine mingi câştigate decât liderul Pepe.

Grigore e în Top 10

Faptul că România n-a dezvoltat jocul pe atac reiese din clasamentul şuturilor pe poartă, cel în care cel mai bun om al tricolorilor, Bogdan Stancu, ocupă locul 66!

Singurul român care se află pe o poziţie respectabilă într-o ierarhie e şi fotbalistul care, în opinia generală, a fost cel mai bun om al lui Iordănescu în Franţa. Vorbim despre Dragoş Grigore, cel care e pe 9 în topul celor mai multe mingi respinse din zone periculoase. Fundaşul celor de la Al-Sailiya (Qatar) e înainte unor nume sonore, precum Evra (Franţa), Alderweireld (Belgia) şi Boateng (Germania).

Pase reuşite

1. Germania: 3.639

2. Portugalia: 3.150

3. Franţa: 3.112

4. Spania: 2.340

5. Ţara Galilor: 1960

22. România: 824

Acurateţea paselor

1. Spania, Elveţia: 91%

3. Germania: 90%

4. Franţa, Anglia: 88%

22. România, Irlanda: 77%

Pase reuşite

1. Kroos (Germania): 608

2. Boateng (Germania): 399

3. Pogba (Franţa): 389

4. Ozil (Germania): 383

5. G. Xhaka (Elveţia): 364

142. Chiricheş (România): 99

Mingi recuperate de apărare

1. Portugalia: 329

2. Germania: 295

3. Franţa: 294

4. Ţara Galilor: 285

5. Polonia: 223

19. România: 124

Cele mai multe mingi recuperate

1. Pepe (Portugalia): 60

2. Boateng (Germania): 56

3. Chester (Ţara Galilor): 55

4. A. Williams (Ţara Galilor): 49

5. Koscielny (Franţa): 44

77. Săpunaru (România): 19

Cele mai multe şuturi

1. Cr. Ronaldo: 46

2. Griezmann: 26

3. Bale: 25

4. De Bruyne: 22

5. Nani: 21

66. B. Stancu: 6

Cele mai multe parade salvatoare

1. Halldórsson (Islanda): 27

2. Rui Patricio (Portugalia), Courtois (Belgia): 20

4. Fabianski (Polonia): 19

5. Kiraly (Ungaria): 17

16. Tătăruşanu (România): 13

Cele mai multe mingi respinse din zone periculoase

1. Glik (Polonia): 36

2. A. Williams (Ţara Galilor): 33

3. Pepe (Portugalia), Koscielny (Franţa): 31

5. Bonucci (Italia), B. Davies (Ţara Galilor): 28

9. D. Grigore (România): 23

Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort