Premeditat! Un rus a oferit 350.000 € pentru a provoca scenele incredibile din finala Champions League

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După doar câteva secunde de la fluierul de start al finalei UEFA Champions League dintre Borussia Dortmund și Real Madrid, scor 0-2, meciul a fost întrerupt din cauză că mai mulți spectatori au intrat pe gazon.

Un suporter a făcut nestingherit selfie cu Vini Jr. Foto Profimedia

Doi suporteri au profitat de neatenția stewarzilor și au avut timp să facă și câteva selfie-uri, până ca oamenii de ordine să intervină. Abia după ce un al treilea spectator a intrat pe gazon a apărut și reacția stewarzilor, care au sprintat spre ”invadatori” și au reușit să-i oprească pe aceștia, dar și pe alții care voiau să intre pe gazon. După două minute, partida s-a reluat.

Presa din Anglia a aflat că totul a fost premeditat. Un influencer din Rusia, Mellstroy, al cărui nume real e Andrey Burim, urmărit de milioane de persoane pe rețelele sociale, a anunțat în ziua meciului că-i oferă nu mai puțin de 350.000 de euro spectatorului care intră primul pe gazonul stadionului Wembley, în timpul meciului din Liga Campionilor, și întrerupe jocul.

Fanii intrați pe teren au fost până la urmă prinși de stewarzi. Foto Profimedia

Mai multe persoane au luat în serios provocarea lansată în mediul online, iar lipsa de promptitudine a forțelor de ordine a stârnit revoltă. Spaniolii de la AS i-au ”taxat” dur pe stewarzi. ”E dezastru! Au sărit cinci sau șase pe gazon. Primul chiar și-a făcut o poză cu Bellingham. Bine că nu s-a întâmplat ceva grav”, a spus jurnalistul Dani Garrido. ”E ilegal să intri pe gazonul de pe Wembley. Condamnăm ferm acțiunile celor care au întrerupt finala Champions League. Toți indivizii au fost arestați”, au transmis oficialii stadionului Wembley.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete