Pedepsit de club. Adrian Mutu a fost exclus din lotul lui Ajaccio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu are probleme la echipa de club

Adrian Mutu a primit o decizie drastică din partea clubului său la începutul acestui an. Atacantul a fost exclus din lot, tehnicianul lui Ajaccio nefiind de acord în privinţa comportamentului pe care l-a avut jucătorul român.

Adrian Mutu şi-a luat „la revedere“ de la lotul echipei sale, Ajaccio, după ce a fost exclus de către tehnicianul echipei franceze, Albert Emon. Antrenorul nu l-a convocat pe român în vederea partidei de sâmbătă seară, cu Rouen, din Cupa Franţei. Cu toate că Emon nu a motivat hotărârea sa, presa din Hexagon notează că e vorba de o sancţiune aplicată lui Mutu, în urma întârzierii sale la reunirea echipei după vacanţa de Sărbători. 

Românul este la a treia situaţie de acest gen când lipseşte nemotivat de la antrenamentele lui Ajaccio. La finalul lui noiembrie, fotbalistul a plecat la o petrecere în Serbia, iar la mijlocul lunii decembrie a venit într-o vizită în România. 

Românul a sosit la Ajaccio abia vineri, în ciuda faptului că ceilalţi jucători au susţinut primul antrenament al anului miercuri. Mutu a jucat până acum 13 meciuri în tricoul lui Ajaccio şi a reuşit să înscrie de patru ori. Echipa lui Emon ocupă locul 16 în clasament, la trei puncte de primul loc retrogradabil.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă