Pe viaţă şi pe moarte: cinci cluburi de tradiţie din fotbalul românesc încep ultimul asalt pentru revenirea în Liga I

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulian Popa (dreapta) e golgheterul Rapidului de până acum cu 14 goluri în liga secundă

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat cum se va juca în play-off şi în play-out, în „B“. Rapid, Farul, Gaz Metan Mediaş, UTA şi FC Braşov se numără printre grupările care vizează promovarea.

Etapa a 26-a a Ligii 2, care debutează cu partida de vineri, din Giuleşti (Rapid – Berceni, ora 18.00, Digi Sport), e ultima a sezonului regular al actualei ediţii de campionat. După fluierul de final al ultimei partide, adică duelul dintre Chindia şi Gaz Metan Mediaş, programat a începe sâmbătă de la ora 13.00, vom afla numele ultimelor patru echipe calificate în play-off.

În seria I, SC Bacău şi ACS Berceni se luptă pentru ultimul loc, diferenţa dintre cele două echipe fiind de două puncte în favoarea grupării antrenate de Cristian Popovici. Ilfovenii au nevoie de o victorie în meciul de azi cu liderul Rapid, coroborată cu cel mult un egal al băcăuanilor în deplasarea de la Călăraşi.

În seria a II-a, Gaz Metan, Chindia şi UTA sunt deja calificate în faza următoare a competiţiei, pentru ultimele trei locuri libere existând cinci candidate. U Cluj are deja trei puncte asigurate la masa verde, în timp ce Mioveniul porneşte cu prima şansă în duelul cu Metalul Reşiţa. Braşovul are nevoie de toate punctele puse în joc cu Şoimii Pâncota, echipă care va aborda partida de mâine cu un nou principal pe bancă, în persoana lui Zsolt Muzsnay. Însă, capul de afiş e derby-ul dintre FCM Baia Mare şi CSM Râmnicu Vâlcea, în care niciuna dintre echipe nu-şi permite să piardă puncte, dacă vrea să prindă un loc în play-off.

Oţelul a retrogradat în Liga 3

Runda precedentă a lămurit numele echipei care va ocupa locul 13 în seria I, echivalent cu retrogradarea în Liga 3. Din păcate, Oţelul n-a putut să învingă liderul, Rapid impunându-se la Galaţi cu 3-0 şi gruparea de pe malul Dunării a retrogradat matematic. Fără să adune un singur punct în 2016, gălăţenii au terminat sezonul regular cu o linie de clasament în care au avut trei victorii, trei egaluri şi 18 eşecuri. Ca o coincidenţă, toate egalurile înregistrate de gălăţeni au fost albe, scor 0-0.

Conform regulamentului, rezultatelor obţinute de gălăţeni vor fi anulate în clasamentele speciale ce vor constitui punctul de start pentru play-off şi play-out. Aceeaşi situaţie se va repeta şi în seria a doua, acolo unde vor fi anulate, pentru clasamentul special, toate rezultatele obţinute de FC Caransebeş şi FC Bihor, echipe excluse din campionat din cauza neachitării datoriilor faţă de foştii jucători.

Ţintarul oficial al play-off-ului/play-out-ului

După ce, în urmă cu câteva zile, a fost anunţat regulamentul de organizare şi desfăşurare a play-off-ului şi play-out-ului, Departamentul Competiţii al FRF a anunţat azi ţintarul pe baza căruia se va face programarea celor zece etape din această fază a competiţiei.

- etapa 1: 9 aprilie 2016

- etapa 2: 16 aprilie 2016

- etapa 3: 23 aprilie 2016

- etapa 4: 30 aprilie 2016

- etapa 5: 7 mai 2016

Dublu baraj pentru promovarea în Liga I

La finalul play-off-ului şi play-out-ului vom afla echipele care vor promova în Liga I şi cele care vor retrograda în eşalonul al treilea. Astfel, câştigătoarele celor două play-off-uri (seria I şi seria a II-a) vor urca direct pe prima scenă a fotbalului românesc.

În schimb, ocupantele locului secund din cele două turnee se vor duela într-o dublă manşă pentru a se stabili echipa care va participa la barajul cu ocupanta poziţiei a 12-a din Liga I. Acest baraj se va disputa tot în două manşe, tur şi retur, învingătoarea urmând a evolua în sezonul viitor al Ligii I.

În ceea ce priveşte retrogradarea, ocupantele ultimelor trei poziţii din fiecare play-out vor evolua în ediţia viitoare a Ligii 3. Pentru stabilirea ultimei retrogradate se va disputa un baraj în două manşe între ocupantele locurilor trei din fiecare play-out (echivalentul locului 9 în clasamentul general final al Ligii 2), în urma căruia învingătoarea va continua în eşalonul secund şi în ediţia 2016-2017.

În cazul unor retrageri în timpul play-off-ului / play-out-ului, procedura de promovare, respectiv retrogradare se va actualiza în conformitate cu regulamentele în vigoare.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete