Paul Batin: "Vreau să fiu golgheter"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gaz Metan îi caută înlocuitor lui Cristi Bud, de 7 luni, de când fostul golgheter al medieşenilor a plecat la CFR, iar Pustai crede că a găsit în sfârşit soluţia perfectă: vărul lui Bud, Paul Batin.

În iarnă, Gazul se despărţea de omul care la acea oră era golgheterul "all-time" al Mediaşului în Liga I cu 11 reuşite. Bud era vândut la CFR pentru 1 milion de euro, iar Cristi Pustai a şi început să caute un nou golgheter pentru echipă. Cigan, Silvăşan, Galanis sau cele trei goluri ale lui Liţu nu au reuşit însă să-l facă uitat pe atacantul vândut la Cluj. Nemulţumiţi de aportul atacanţilor, medieşenii au continuat căutările în această vară şi i-au adus pe Aganovic şi Raul Del Campo. Bosniacul pare prima opţiune în atac, dar nu a arătat nici el că ar fi golgheterul căutat de Pustai, astfel că antrenorul s-a reorientat şi tot în familia lui Cristi Bud a căutat soluţia. Gazul l-a împrumutat pe Paul Batin de la CFR. "Nu e vorba că am fi nemulţumiţi de atacanţi. Pe Batin îl aşteptăm de o lună şi ceva. Sper să ne ajute. N-am căutat să-l înlocuim pe Bud. Nu e el etalonul. Toţi au calităţi", spune Pustai, conform prosport.

Paul Batin e gata s-o ia pe urmele vărului său şi vrea să readucă titlul de golgheter al Mediaşului în Liga I în familie, după ce acesta a fost acontat între timp de Eric. "Nu cred că pot să-l fac uitat pe Cristi pentru că el a fost iubit acolo. Dacă o să-mi fac treaba însă cred că pot ajunge şi eu să fiu golgheter", este de părere fostul atacant al lui UTA.

"Eu am spus de la început că vreau să plec de la CFR undeva unde pot să joc. Concurenţa e mare acolo şi era prea devreme să prind echipa", Paul Batin, atacant Gaz Metan

Mai multe pentru tine:
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă